VOLEI Știința Explorări va participa la trei turnee de pregătire înaintea startului campionatului. Sala polivalentă Lascăr Pană va găzdui în zilele de 7 și 8 septembrie ediția 2018 a Cupei Explorări, la care vor mai fi prezente echipele RC Kecskemet (Ungaria) și CSM Câmpia Turzii.
În perioada 14-16 septembrie, Știința Explorări va participa la Hiros Kupa de la Kecskemet, pentru ca în perioada 28-30 septembrie să joace la turneu amical organizat de CSM Câmpia Turzii, alături de echipa gazdă, Steaua București și VCM LPS Piatra Neamț.
Băimărenii vor disputa primul meci oficial în data de 13 octombrie, când vor întâlni în prima etapă a campionatului, în deplasare, formația VM Zalău.
Sursă info: Știința Explorări