Salvatorii montani din cadrul SPJ Salvamont Maramureș au intervenit de urgență astăzi, în Cavnic, pentru a ajuta o femeie în vârstă de 67 de ani. Aceasta fusese atacată și mușcată de un câine vagabond. Victima, care sângera și nu mai putea să se deplaseze, a reușit să contacteze serviciul de urgență 112.
”Femeia care a sunat la 112 și a cerut ajutor a menționat că se deplasa spre cimitirul din localitate, moment în care a fost atacată de animal și mușcată de membrul inferior. Salvatorii montani au ajuns rapid la victimă, i-au acordat primul ajutor și ulterior au coborât femeia până la echipajul medical SMURD Maramureș care a transportat-o la unitatea medicală. După terminarea misiunii, salvatorii montani s-au retras la baza Salvamont”, au transmis reprezentanții SPJ Salvamont Maramureș.