Instruirea polițiștilor maramureșeni prin cursuri de perfecționare pentru conducerea autospecialelor într-o manieră preventivă, care să permită conducătorilor auto să deprindă anumite tehnici prin care reușesc să prevină producerea de accidente rutiere și să anticipeze pericolele iminente din trafic, este efectuată frecvent de polițiștii specializați în acest domeniu din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională Maramureș.
”În cadrul pregătiri, polițiștii maramureșeni deprind un stil de condus în siguranță, precum și adoptarea unei conduite preventive în diverse situații neașteptate cu care se confruntă aceștia pe timpul deplasării la și de la intervenție. Polițiștii exersează abilitățile necesare în ceea ce privește conducerea în regim de siguranță, tehnici corecte de abordare a virajelor, menținerea autospecialei pe traiectoria corectă la viteză crescută, frânarea de urgență la limită, precum și alte exerciții de îndemânare specifice”, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș.