AcasăActualitate112GRUP INFRACȚIONAL DESTRUCTURAT - Laborator clandestin de metamfetamină descoperit în Maramureș

GRUP INFRACȚIONAL DESTRUCTURAT – Laborator clandestin de metamfetamină descoperit în Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Astăzi, sub coordonarea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

”Cercetările efectuate până în prezent au reliefat faptul că, la finalul lunii septembrie, persoanele cercetate, în scopul producerii unor cantități de droguri de mare risc, s-au deplasat în municipiul Sighetu Marmației și au demarat achiziționarea de materiale și substanțe necesare în procesul de fabricare a metamfetaminei, precum și identificarea unui imobil în care să poată operaționaliza un laborator clandestin. Aceștia au închiriat o locuință în comuna Petrova, județul Maramureș, unde au transportat echipamentele și substanțele, persoanele de origine cehă și slovacă având cunoștințele necesare fabricării drogului de mare risc (metamfetamină), iar persoanele de origine ucraineană având rolul de a-i sprijini pe cei doi și de a asigura paza locului de fabricare”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș.

Pe parcursul a două zile, persoanele au produs o cantitate de metamfetamină destinată vânzării, după care au intenționat să părăsească zona, având asupra lor aproximativ 1,6 kilograme din substanța produsă, fiind prinși în flagrant în timp ce se deplasau cu două autoturisme.

De asemenea, a fost efectuată și o percheziție domiciliară în imobilul în care a funcționat laboratorul ilegal, fiind identificate și ridicate diverse ambalaje, instrumente și ustensile, precum și cantități de substanță, susceptibile că ar fi fost utilizate de către persoanele bănuite la producerea metamfetaminei.

”Echipele implicate în activitatea procedurală au fost echipate cu măști de protecție, analiza efectuată de către specialiștii CBRNE, indicând un grad ridicat de toxicitate a aerului din interiorul locuinței utilizate de către făptuitori ca laborator, în intervalul 2-5 octombrie 2024. În urma activităților procedurale desfășurate și a probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a patru persoane, respectiv trei bărbați de naționalitate cehă și ucraineană și o femeie de naționalitate slovacă, cu vârste cuprinse între 32 și 44 de ani. Cele patru persoane vor fi prezentate în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, a mai precizat Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor S.I.A.S.-CBRNE din cadrul Poliției Române, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, polițiștilor de frontieră ai ITPF Sighetu Marmației și jandarmilor Maramureș. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA