PESTA PORCINĂ AFRICANĂ Numărul focarelor de pestă porcină africană confirmate pe teritoriul României a ajuns la 725, acestea fiind active în 10 judeţe din nord-vestul şi sud-estul ţării, respectiv în 156 de localităţi, a anunţat, ieri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Până la această dată au fost confirmate focare de boală în opt exploataţii comerciale din judeţele Tulcea şi Brăila, iar numărul total al porcilor ucişi a ajuns la 117.704, atât în exploataţiile comerciale cât şi în gospodăriile populaţiei. Judeţele afectate sunt: Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa, Galaţi, Călăraşi şi Ilfov.
„De la data confirmării prezenţei virusului în ţara noastră, pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, pesta porcină africană evoluează în două zone geografice. În zona de nord-vest a României, boala evoluează în trei judeţe, Satu-Mare, Sălaj şi Bihor, prezenţa virusului fiind confirmată în 14 localităţi. Au fost ucişi 1.382 de porci domestici şi au fost afectaţi 14 porci mistreţi. În zona de sud-est, boala a fost confirmată în 142 de localităţi, din judeţele: Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Călăraşi şi Ilfov. Au fost ucişi 46.286 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în opt exploataţii comerciale de mare capacitate, până la data de 22 august 2018, au fost ucişi 70.036 de porci”, subliniază ANSVSA într-un comunicat, potrivit Monitorulbt.ro
De asemenea, au fost afectaţi de pestă porcină africană 18 porci mistreţi.
Situaţia pe judeţe prezentată de ANSVSA
– Satu Mare – şapte focare în gospodăriile populaţiei şi zece cazuri la mistreţi;
– Bihor – 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ;
– Sălaj – trei cazuri la mistreţi.
– Tulcea – 514 focare, din care 508 focare în gospodăriile populaţiei, un focar într-o exploataţie comercială, patru focare în exploataţii comerciale industriale, un focar într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale şi 17 cazuri la mistreţi;
– Constanţa – 53 de focare în gospodăriile populaţiei;
– Galaţi – două focare în gospodăriile populaţiei;
– Brăila – 29 de focare în gospodăriile populaţiei şi două în exploataţii comerciale;
– Ialomiţa – 89 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ;
– Călăraşi – două focare în gospodăriile populaţiei;
– Ilfov – un focar într-o anexă a unei stâne.
Potrivit însă unei anchete semnate de Mirela Neag şi Cătălin Tolontan, molima a ajuns în 17 judeţe – Vaslui, Bacău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Satu Mare, Bihor, Sălaj – şi municipiul Bucureşti. În alte 12 judeţene învecinate s-au impus restricţii de comercializare a cărnii de porc. Este vorba de: Teleorman, Argeş, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Iaşi, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba şi Arad.
Sursă info: Monitorulbt.ro