AcasăNews AlertDEPUTAT GABRIEL ZETEA: "Proiecte de aproape 10 milioane de euro în Sarasău!"

DEPUTAT GABRIEL ZETEA: „Proiecte de aproape 10 milioane de euro în Sarasău!”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un partid este format din oameni, iar eu sunt mândru că echipa PSD Maramures este alcătuită doar din oameni de bun-simț. Un astfel de profesionist cu care mă mândresc este primarul Ioan Covaci din Sarasău, cel care de peste 20 de ani conduce destinele comunității, fiind reales primar la al șaselea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie 2024.
În vizita pe care am făcut-o în comunitate am discutat cu harnicul nostru primar despre proiectele mari pe care le are comuna Sarasău și am fost încântat să aflu că aici administrația locală a finalizat deja lucrările pentru înființarea unui centru de colectare a deșeurilor solide prin aport voluntar. Valoarea totală a obiectivului de investiții este aproape 4 milioane de lei din fonduri europene, iar lucrările începute anul trecut sunt încheiate iar imaginile vorbesc de la sine.

Alte proiecte aflate în lucru în Sarasău:

  • 6,4 milioane de lei obținuți pe Programul Național ”Anghel Saligny” pentru modernizarea și asfaltarea străzii Cetatea.
  • 7,9 milioane de lei vor fi investiți în înființarea sistemului de distribuție gaze naturale.
  • 9,5 milioane de lei se finanțează prin FEADR în vederea reabilitării infrastructurii rutiere de interes local.
  • 10 milioane de lei a obținuți pe Programul Național ”Anghel Saligny” pentru realizarea racordurilor la rețeaua de canalizare și branșamente la rețeaua de apă pentru gospodăriile din comună.
  • Peste 2 milioane de lei s-au alocat pe PNRR, Componenta 10, pentru sistemul inteligent de management local (digitalizare).
  • 1 milion de lei s-au obținut pe PNRR, Componenta 15 pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a școlii Gimnaziale din Sarasău.
  • Peste 2 milioane de lei se vor finanța pe Componenta 13 din PNRR pentru construirea Centrului de zi pentru copii expuși riscului de a fi separați de familie.
Acesta este unul dintre primarii cu care PSD Maramureș și eu, personal ne mândrim și suntem mândri că este parte a celei mai unite și profesioniste echipe!
Gabriel Zetea,
Deputat PSD de Maramureș
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA