În cadrul unei întâlniri care a avut loc ieri, 29 iulie, la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, au fost discutate posibile soluții pentru problema generată de supraaglomerarea de la Școala Gimnazială ”Lucian Blaga”. Aceasta persistă deja de câțiva ani, afectând în prezent aproximativ 1.100 de elevi ai claselor pregătitoare și I-VIII.
„Am organizat această întâlnire pentru a găsi soluții în urma situației inconfortabile în care am fost puși noi, cei din administrația locală, elevii și părinții lor. Aici există o problemă mai veche, de câțiva ani, în ceea ce privește spațiul existent în școală, una dintre cele mai aglomerate din municipiu„, a declarat primarul Ioan Doru Dăncuș.
Pentru anul școlar 2024-2025, conducerea școlii a solicitat, inițial, 5 clase pregătitoare, dar s-au înregistrat înscrieri pentru 6 clase, fapt care a generat o criză de spațiu.
”Există un vid legislativ de care profită unii și care permite înscrierea în clasele pregătitoare cu vize de flotant, deși, conform domiciliilor, acești copii aparțin de alte școli. Așa am ajuns să avem școli supraaglomerate, respectiv unități aproape goale. Unii părinți fentează regulile, iar conducerile școlilor acceptă situația! În final, problema este aruncată în curtea Primăriei, singura care nu ar trebui să aibă nicio implicare în această problemă, deoarece noi ne ocupăm strict de infrastructura școlară și nu de programă și înscrieri”, a adăugat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Printre soluțiile propuse de Primăria Municipiului Baia Mare se numără relocarea claselor pregătitoare în spațiile disponibile la școlile gimnaziale ”Vasile Alecsandri” și „I. L. Caragiale”, recent renovate, sau desfășurarea cursurilor în programul de după-amiază. Părinții și conducerea școlii au, însă, opinii diferite cu privire la aceste propuneri.
”Unii dintre părinți nu au fost de acord cu varianta relocării și ar accepta, mai degrabă, cursuri în programul de după-amiază, alții doresc cealaltă variantă. Conducerea școlii, la rândul ei, nu este de acord cu susținerea cursurilor după-masa. Toate acestea în contextul în care se știe faptul că, inclusiv această școală, va intra într-un amplu proces de reabilitare și vom fi nevoiți să relocăm anumite clase pentru o anumită perioadă”, a punctat primarul Ioan Doru Dăncuș.
O nouă întâlnire este programată pentru săptămâna viitoare, oferind timp suficient pentru ca toți factorii implicați să vină cu propuneri acceptabile atât pentru reprezentanții școlii, cât și pentru părinți.
„Deficiența de comunicare dintre directoarele unității și părinții elevilor a dus la situația actuală în care Primăria este luată la rost pentru problema generată. Ne aflăm în mijlocul unui cerc vicios pentru care, dacă tot am fost implicat fără vreo vină, îmi asum să găsesc o soluție. Una care să fie în folosul copiilor, în primul rând„, a conchis Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Măsură cea mai bună pentru copii este să nu meargă pe după amiază la școală nici o clasă. Vă spun asta atât în calitate de părinte cât și în calitate de cadru didactic.
Orele de după amiază nu au aceeași eficienta ca cele de dimineață este dovedit.
Copiii care merg pe schimbul 2 la școală sunt mult mai obosiți, agitați și trebuie să facă un efort mult mai mare ca să stea concentrat la oră.