AcasăNews AlertMarcel Boloș, ministrul Finanțelor: „Îi felicit pe Ionel Bogdan și pe Gabriel...

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: „Îi felicit pe Ionel Bogdan și pe Gabriel Ștețco pentru implicarea în susținerea sănătății publice din Maramureș. Toată politica și strategia de investiții care a fost gândită în Maramureș este una importantă, de referință națională”.

spot_img

DISTRIBUIȚI

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor s-a aflat joi, 6 iunie în Maramureș pentru a semna contractul de finanțare pentru cel de al treilea parc industrial, de la Târgu Lăpuș, dintre cele șapte pe care Consiliul Județean le dezvoltă în Maramureș. Cu această ocazie, ministrul a participat și la prezentarea celei mai recente investiții majore din domeniul sănătății, este vorba despre Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, unde a fost reabilitată și modernizată inclusiv UPU Pediatrie.

Spitalul de Urgență are cea mai modernă Unitate de Primiri Urgențe din România!

Consiliul Județean Maramureș implementează nu mai puțin de 12 proiecte majore de investiții doar la cele două spitale din Baia Mare, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” și Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie. Unitățile de Primiri Urgențe de la județean, cea pentru adulți, respectiv pediatria sunt astăzi cele mai moderne din țară. Se lucrează în acest moment pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea cu echipament de ultimă generație și la cele trei ambulatorii de aici.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare:Sunt multe proiecte pe care le-am derulat în sănătate. Avem investiții record pentru Spitalul Județean, de peste 120 milioane de euro, 12 proiecte cu finanțare europeană. De acum Unitatea de Primiri Urgențe este dată în folosință 100% și este probabil cea mai modernă din România. Fluxurile au fost regândite, au fost câteva extinderi pentru afecțiunile minore. Dorim să scurtăm timpul de așteptare și să le facem o ședere cât mai plăcută pacienților. Marea majoritate a proiectelor pentru sănătate au fost în parteneriat cu domnul ministru Boloș. Un proiect important este și programul BEI-POS (Banca Europeană de Investiții – Programul Operațional de Sănătate), program care a fost gândit și construit de Marcel Boloș. Mulțumesc Gabriel Ștețco, administratorul județului Maramureș; deputaților Călin Bota și Florin Alexe; managerului Spitalului, Alexandru Oros și tuturor colegilor liberali pentru buna colaborare în realizarea tuturor investițiilor vitale pe care am reușit să le implementăm pentru maramureșeni în ultimii trei ani și jumătate!”.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor:Îi felicit pe Ionel Bogdan și pe Gabriel Ștețco pentru implicarea în susținerea sănătății publice din Maramureș și pentru proiectele pe care le au promovat de-a lungul timpului. 120 de milioane de euro, 12 proiecte cu finanțare nerambursabilă, sunt o avere pentru Maramureș și ele trebuie implementate și continuate pentru susținerea sistemului public de sănătate, pentru că toate aceste proiecte sunt în interesul maramureșenilor.

Toată politica și strategia de investiții care a fost gândită în Maramureș este una importantă, de referință națională. Am participat alături de Ionel Bogdan și Gabriel Ștețco în aproape toate etapele de construcție și de elaborare ale strategiilor necesare pentru accesarea banilor, în special a celor europeni (….) Am observat că nu a rămas niciun domeniu de investiții pe care administrația maramureșeană să nu-l fi accesat. De la parcuri industriale, spitale, școli, tot ce înseamnă calitatea vieții oamenilor.

Cunoscând perseverența și consecvența cu care Ionel Bogdan și Gabriel Ștețco au activat de-a lungul timpului, sunt încrezător că aceste investiții gândite la nivelul Maramureșului, dar și proiectele de investiții pe care România le are, vor moderniza țara, care va deveni o Românie competitivă la nivel european. În Maramureș e o schimbare fără precedent, pe care o așteaptă maramureșenii pentru a fi părtași și a beneficia de o îmbunătățire consistentă a nivelului de trai”.

Gabriel Bogdan Ștețco, administratorul public al județului, candidat la președinția Consiliului Județean Maramureș:Reabilitarea și modernizarea acestui obiectiv a fost importantă pentru echipa Consiliului Județean și pentru conducerea Spitalului Județean de Urgență. E o mare bucurie pentru noi toți că astăzi secția UPU este la cele mai înalte standarde in domeniu și este pusă la dispoziția personalului medical și a pacienților. Nu ne oprim aici. În curând, finalizăm investițiile și la cele trei ambulatorii, care vor fi modernizate și dotate la standarde europene. Mulțumesc domnului ministru Marcel Boloș pentru ca este alături de noi la finalizarea acestei investiții importante pentru maramureșeni. Mulțumesc colegilor de la Consiliul Județean și tuturor celor de la Spitalul Județean care ne -au sprijinit pentru finalizarea acestui proiect important pentru sănătatea maramureșenilor.
Ministrul Finanțelor a făcut turul investițiilor din spital alături de conducerea Consiliului Județean Maramureș, de managerul unității spitalicești Alexandru Oros și deputații Florin Alexandru Alexe și Călin Bota.”

 

Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP: 21240015

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA