FRAUDĂ ÎN MARAMUREȘ Sute de greco-catolici maramureșeni au fost anunţaţi de Fisc că şi-au dat acordul ca banii lor să ajungă la biserica ortodoxă, deşi niciunul dintre ei nu semnase nimic înainte.
200 de oameni din Sarasău – judeţul Maramureş au fost anunţaţi de ANAF că procentul de 2 la sută din impozitul pe venit, reţinut anul trecut, urmează să ajungă la parohia ortodoxă din localitate. Pentru că niciunul nu îşi dăduse înainte acordul, aşa cum cere legea, oamenii cred că la mijloc ar fi vorba despre o fraudă.
„Ar fi undeva la 200 de oameni. Ni se spune în notificare că au fost de acord să redirecţioneze 2 la sută din venit către Episcopia Sarasău dar nu am semnat nimic, uite mai ales eu că sunt de confesiune greco-catolic”, spune un localnic.
Localnicii le-au cerut inspectorilor ANAF să verifice cine a semnat în locul lor şi se pregătesc să facă o plângere la Poliţie. Povestea a ajuns şi la Episcopia Ortodoxă Romană a Maramureşului şi Satmarului.
„Dacă se dovedeşte că este implicat în mod ilegal preotul parohiei, sigur că se vor lua măsurile care se vor impune. Dacă vom fi sesizaţi despre o ilegalitate se va face ancheta din partea Episcopiei, dar până atunci nu ne putem pronunţa”, spune Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei.
Sursă info: ȘtirileProTV