Dr. Viorica Cherecheş, deputatul liberal de Maramureş, preţuieşte educaţia şi apreciază elevii sârguincioşi. Pe doi dintre ei, absolvenţi de gimnaziu, i-a cunoscut în cursul zilei de miercuri, 11 iulie.
Este vorba despre Mihai Pălincaş, unul dintre elevii din Maramureş care a luat nota 10 la Testele Naţionale şi despre Daria Fangli, absolventă de gimnaziu cu nota 10 pe linie.
„Maramureșul are copii olimpici, copii cu multe note de 10 care învață prin strădania părinților și a dascălilor. La Ciocotiș, într-o livadă de afini, i-am cunoscut pe Daria și pe Mihai, doi absolvenți de gimnaziu cu note care îi fac pe părinți, dar și pe noi să ne bucurăm de reușita lor.
Mihai vine dintr-o familie cu patru copii și părinți cu multă aplecare spre credincioșii comunității. El este cel care face cinste satului și școlii unde a învățat, ajungând prin rezultatele maxime obținute, în fruntea Maramureșului. Mihai este primul elev în acest an la Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, unde va studia și va concura cu cei mai buni din județ și din țară.
Daria vine de la Școala Gimnazială Trestia și va fi elevă a Colegiului Național „Vasile Lucaciu”. Cei doi au crescut în familii cu părinți preoți, care i-au educat în spiritul creștin să iubească învățătura, oamenii și pe Bunul Dumnezeu.
M-am bucurat că am petrecut câteva ore împreună cu acești tineri minunați care ne dau speranța că generația lor va continua să aducă onoare Județului Maramureș”, a spus dr. Viorica Cherecheş, deputat liberal de Maramureş.