AcasăActualitateJAFUL DE LA BANCA TRANSILVANIA - Hoții au furat peste 370 de...

JAFUL DE LA BANCA TRANSILVANIA – Hoții au furat peste 370 de mii de lei. Unul dintre atacatori este încă liber

spot_img

DISTRIBUIȚI

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 06 iulie 2018, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului B. S. M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. 1 lit. a și c Cod penal. La aceeaşi dată, faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 23.05.2018, în jurul orei 11:40, inculpatul B. S. M., împreună cu o persoană de sex masculin, neidentificată până la acest moment, ambii purtând căști de motocicliști și fiind înarmați cu un pistol, respectiv, un satâr, au pătruns în agenția Băncii Transilvania de pe strada Victoriei, nr. 92 din localitatea Baia Mare și, prin întrebuințarea de amenințări, au sustras suma de 371.640 lei.

Cei doi s-au deplasat la locul comiterii faptei cu un moped marca KYMCO, asigurându-și scăparea cu ajutorul aceluiași moped, pe care, ulterior, l-au abandonat în fața imobilului cu nr. 2 de pe strada Alexandru Odobescu din municipiul Baia Mare.

La data de 06.07.2018, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA