Consiliul Local Baia Mare urmează să voteze în ședința de mâine, 29 februarie 2024, proiectul de hotărâre privind noul PUZ (Proiect Urbanistic Zonal) al Centrului Vechi din oraș.
Consilierii locali UDMR Baia Mare, unii dintre cei mai implicați oameni politici din perspectiva protejării patrimoniului cultural și arhitectural al municipiului, reamintesc importanța acestui proiect pentru viitorul zonei zero a orașului.
Una dintre problemele ridicate de către aceștia are legătură cu posibilitatea ca, prin noul PUZ, anumite clădiri din zona istorică să se înalțe chiar și cu două etaje în plus, urmând să schimbe în totalitate arhitectura zonală.
„Se dorește supraetajarea anumitor clădiri din perimetrul Centrului Istoric al municipiului Baia Mare. Mai exact, străzile adiacente Pieței Libertății. Permiterea ridicării unor etaje în plus clădirilor vechi, față de arhitectura istorică, de la P, la P+1, P+2 sau în unele cazuri chiar și mansardă, ar schimba radical aspectul istoric al zonei zero. Am ajunge ca peste 20 de ani să putem ridica blocuri și acolo. Pentru a înlătura orice urmă de îndoială, precizez că noi, UDMR Maramureș, nu suntem împotriva dezvoltării orașului, ci pentru, dar nu cu orice preț!„, a declarat Pintér Zsolt, președintele UDMR Maramureș.
Pap Zsolt István: „Nu putem să ne batem joc de moștenirea arhitecturală și istorică a comunității noastre”
„Atât eu, cât și colegul meu Pintér Zsolt, am luat foarte în serios propunerea privind noul Plan Urbanistic Zonal al Centrului istoric. Importanța acestui proiect necesită și o strictețe pe măsură pentru că vorbim despre moștenirea arhitecturală și istorică a comunității noastre, de care nu putem să ne batem joc„, arată viceprimarul Pap Zsolt István.
ActualMM