AcasăAdministrațiePREMIERĂ LA SPITALUL JUDEȚEAN DIN BAIA MARE! S-au realizat primele proceduri de...

PREMIERĂ LA SPITALUL JUDEȚEAN DIN BAIA MARE! S-au realizat primele proceduri de inseminare artificială. Tinerele familii care își doresc copii, dar nu au posiblitatea materială pentru această procedură, vor beneficia de un sistem de subvenții de la Consiliul Județean Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Realizarea primelor proceduri de inseminare artificială în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare reprezintă un pas important în domeniul sănătății reproductive în Maramureș și este rezultatul unui efort comun între personalul medical, autoritățile locale și comunitate.

Prin buna colaborare dintre Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș se are în vedere și operaționalizarea procedurii de fertilizare in vitro, extinzând gama de tratamente reproductive disponibile în regiune. De asemenea, pentru a veni în sprijinul familiilor tinere, care își doresc copii, dar nu au posibilitatea de a susține cheltuielile legate de procedurile de inseminare artificială, se va iniția, la nivelul Consiliului Județean Maramureș, un sistem de subvenții pentru aceste servicii medicale.

S-au efectuat cu succes primele proceduri de inseminare artificială și suntem încrezători că vom ajuta tot mai mulți maramureșeni să devină părinți”, afirmă Alexandru Oros, managerul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.

„Proiectul pentru realizarea procedurilor de inseminare artificială a fost demarat în 2023, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, iar alături de personalul dedicat și performant al Spitalului Județean, contribuim constant la îmbunătățirea calității vieții maramureșenilor“ a subliniat și președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, în cadrul conferinței de presă organizate astăzi la spital.

Mulțumiri tuturor celor implicați în acest proiect, Dr. Bogdan Lucian, director medical SJUBM, Dr. Timiș Gavrilă, șef al secției de Obstetrică Ginecologie, Dr. Damian Florentina, șef laborator SJUBM, Banyai Georgeta, medic de laborator și biolog, și întregii echipe care a transformat în realitate acest proiect important pentru viitorul Maramureșului.

Investițiile continue în infrastructură și dotare vor contribui la consolidarea rolului acestui spital în îngrijirea sănătății și în sprijinirea familiilor tinere în Maramureș.

 

Comunicat de presă al Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA