În data de 16.01.2024 s-au efectuat în premieră pentru Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare cât și pentru un spital nonuniversitar din Romania, 3 proceduri de TAVI (înlocuirea percutană a valvei aortice la pacienți cu stenoză aortică strânsă).
A fost vorba de 3 paciente cu indicație de protezare valvulară aortică însă cu multiple comorbidități asociate, care practic contraindicau intervenția chirurgicală clasică pe cord deschis.
Stenoza valvulară aortică severă, este o boală degenerativă care le afectează pacienților semnificativ calitatea vieții, Stenoza aortică este o boală severă şi lent progresivă. Afecţiunea apare mai ales la pacienţii cu o vârstă avansată, care au adesea alte afecţiuni severe şi se asociază cu disfuncţie cardiacă progresivă. De la instalarea simptomelor, fără intervenţie, speranţa de viaţă este redusă la maximum câţiva ani. Singura modalitate de a opri evoluţia către o boală cardiacă terminală este înlocuirea valvulară.
Procedura a fost efectuată în analgosedare, atent monitorizate hemodinamic. În toate cele 3 cazuri valvele au fost corect implantate, fără complicații, cu hemostaza percutană (sutura intravasculară) și într-un timp de aprox. 1 h și 30 minute/ per caz.
Acest procedeu se adresează pacienților aflați deasupra resurselor chirurgicale și cu multiple comorbidități asociate la care o intervenție chirurgicală clasică de înlocuire a valvei aortice ar comporta un risc chirurgical crescut, astfel prin această procedură minim invazivă (valva a fost implantată transfemural prin puncție evitându-se astfel deschiderea sternului și implicit oprirea cordului) toate aceste complicații și riscuri au fost mult reduse.
Postprocedural evoluția a fost favorabilă, două dintre paciente fiind extenrate la 36 ore, a treia necesitând tratament inflamator pentru patologie noncardiacă. Această procedură, (TAVI), continuă calea unor proceduri moderne după efectuarea în LACCCI – SJUBM, precum EVAR (reparare AAA), vascularizări coronariene, imagistică intracoronariană. Toate aceste proceduri au fost și sunt decontate integral de Casa Națională de Asigurări prin Programul Național.
Echipa medicală operatorie a fost compusă din: Dr. Dan Florin Filip – medic coordonator LACCI, doctor în medicină, medic primar cardiolog ; Dr. Ioan Florin Ferenț, medic primar cardiologie; Prof. Dr. Jan Kovac (Universitatea Leicester – UK) – proctor ; Asistenți medicali: Viorel Pinte, Aurica Herța ; Loredana Mocanașu ; Julieta Pop ; Viorel Man ; Anestezie : dr. Sebastian Tulcan, Dr. Costel Coroiu, Asistent Ovidiu Foda ; Imagistică medicală – Dr. Daniela Trenișan.
„De câţiva ani, a apărut o speranţă salvatoare de viaţă pentru aceşti pacienţi, speranţă numită TAVI – o procedură prin care se realizează implantarea unei proteze valvulare printr-o tehnică percutană, cu ajutorul unui cateter. Intervenţia TAVI este o procedură cu rezultate clinice spectaculoase, cu o rată de succes mai mare de 95%. Odată efectuată cu succes, procedura are un impact major asupra pacientului, crescându-i supravieţuirea şi ameliorându-i calitatea vieţii”, arată managerul unității spitalicești, Alexandru George Oros.
ActualMM