AcasăLifestyleChiar este necesar să scoatem măselele de minte? Ce spun specialiștii

Chiar este necesar să scoatem măselele de minte? Ce spun specialiștii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Extracția măselelor de minte, o procedură frecvent efectuată în cabinetul stomatologic, poate aduce beneficii importante pentru sănătatea orală, însă doar în cazuri specifice. Măselele de minte, în ciuda rolului lor limitat în procesul masticator, pot avea, în unele situații, un rol important în alinierea corectă a danturii. Decizia privind extracția măselei de minte este una complexă, personalizată în funcție de necesitățile și condițiile individuale ale fiecărui pacient. Ghidul actual prezintă situațiile în care este recomandată extracția măselei de minte, cât și situațiile în care o astfel de abordare este contraindicată.

Ce sunt și ce rol au măselele de minte?

Măselele de minte sunt ultimii dinți permanenți care cresc în cavitatea orală, erupția lor producându-se în mod obișnuit în jurul vârstei adolescenței, între 16 și 25 de ani. Perioada de erupție a măselelor de minte poate varia în funcție de factori genetici și individuali, în unele cazuri erupția nefiind completă până la vârsta de 30 de ani. Cu toate că măselele de minte au avut un rol semnificativ în evoluția umană, adaptarea stilurilor alimentare și schimbările anatomice au redus importanța lor în procesul de mestecare în societatea modernă. Rolul măselelor de minte este în prezent unul limitat.

Când este recomandă extracția măselei de minte?

Potrivit Societății Americane de Chirurgie Orală și Maxilofacială (AAOMS), extracția măselelor de minte este adesea recomandată pentru a preveni complicațiile viitoare. Decizia de a extrage sau de a păstra maseaua de minte depinde însă de evaluarea individuală a stării de sănătate orală, inclusiv a spațiului disponibil pe arcada dentară și a oricăror complicații asociate cu erupția sa. În general, se recomandă extracția în cazul în care:

– măselele de minte provoacă durere persistentă sau disconfort considerabil;

– nu există spațiu suficient pentru o erupție corectă a măselei (există riscul de afectare a dinților învecinați sau poziționarea lor compromite alinierea generală a danturii);

– erupția măselelor de minte este asociată cu infecții recurente, dificultăți de curățare a danturii și riscuri pentru sănătatea generală a gurii.

În plus, factori precum infecțiile gingivale, cariile, chisturile sau leziunile, dacă afectează măselele de minte, pot influența decizia de a le extrage. Orientarea incorectă sau impactul asupra nervilor sau a altor structuri orale pot juca, de asemenea, un rol semnificativ în recomandarea extracției.

Când este contraindicată extracția măselei de minte?

Potrivit specialiștilor, extracția măselelor de minte ar trebui să fie o opțiune doar în cazurile în care există disconfort sau complicații evidente. Medicii stomatologi subliniază importanța evaluării atente a fiecărui caz în parte și adoptarea unei abordări personalizate, care să țină cont de starea generală de sănătate a pacientului și circumstanțele specifice. Extracția măselei de minte poate fi contraindicată în următoarele situații:

– starea de sănătate generală este precară (în astfel de cazuri, riscurile asociate procedurii pot depăși beneficiile);

– dacă extracția prezintă riscuri semnificative din cauza poziției sau relației măselei de minte cu nervii sau alte structuri;

– probleme ortodontice specifice (în unele cazuri, măselele de minte pot contribui la alinierea corectă a danturii);

– stare dentară generală bună (măseaua de minte a erupt corect și nu prezintă inflamații sau complicații).

Este necesar un implant după extracția măselei de minte?

Măselele de minte, comparativ cu alți dinți, nu sunt înlocuiți cu implanturi dentare și nici nu necesită niciun alt tratament după extracție. Din acest motiv, anumite criterii, precum opțiunile existente pentru înlocuire sau pret implant dentar Cluj nu influențează în niciun mod decizia de a efectua sau nu extracția.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA