Un accident rutier mortal a avut loc în această dimineață pe raza localității maramureșene Budești. O tânără de 21 de ani și-a pierdut viața, iar un bărbat a fost transportat de urgență la Spitalul Județean după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un stâlp.
O a treia persoană care se afla în autoturism nu a necesitat îngrijiri medicale, scăpând ca prin miracol.
„În aceasta dimineața, pe raza localității Budești a avut loc un accident rutier, cu un autoturism intrat intr-un stâlp de energie electrică. La fața locului s-au deplasat forțe de intervenție din cadrul Detasamentului de Pompieri „Cpt. Marchis Adrian” Baia Mare, a Detasamentului Sighetu-Marmatiei și a punctului de lucru Cavnic, constând in:
1 autospecială de stingere;
1 Descarcerare;
1 echipaj Terapie Intensiva Mobilă;
1 echipaj de prim ajutor SMURD;
1 autospecială de transport persoane și victime multiple.
În urma impactului violent, o persoana de sex feminin, în vârstă de 21 de ani a decedat, un bărbat a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Județean, iar cea de-a treia persoana nu a avut nevoie de îngrijiri medicale„, transmit reprezentanții ISU Maramureș.
ACTUALIZARE: Declarația oficială a Poliției
„Azi dimineață, la ora 06.49, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe D.J. 109F s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 39 de ani, dinspre Baia Mare înspre Sighetu Marmației, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a părăsit partea carosabilă prin partea stângă a sensului de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de beton pe care l-a rupt.
În autoturism, în calitate de pasageri se aflau două persoane, un bărbat de 26 de ani din Strâmtura și o tânără de 21 de ani din Baia Mare.
În urma accidentului rutier, a rezultat decesul pasagerei de 21 de ani și vătămarea corporală a celorlalți doi ocupanți ai autoturismului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în organism.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice„, arată reprezentanții IPJ Maramureș.
ActualMM