AcasăActualitatePolitic9 noiembrie - ultima zi in care fermierii mai pot depune cereri...

9 noiembrie – ultima zi in care fermierii mai pot depune cereri în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că, în conformitate cu HG nr. 1029/2012 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 796/2012, a doua perioadă de depunere a cerererilor de plată aferente anului 2012, în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă, se încheie în data de 09 noiembrie.
De acest sprijin comunitar pot beneficia crescători de vaci de lapte şi/sau de bivolițe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metișii acestora ,,persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale”.
Solicitanţii trebuie sa depună o cerere pe beneficiar pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod de la ANSVSA), la centrul judeţean APIA pe a cărui raza teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale.

Condiţii de acordare generale:
– exploataţiile sunt localizate în zonele defavorizate din România, identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2007 – 2013;
– bovinele din exploataţiile pentru care beneficiarul solicită ajutor specific sunt identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE;
– deţin registrul individual al exploataţiei, actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1760/2000.

Condiţiile de acordare specifice categoriilor solicitate sunt:
1. Pentru vacile de lapte:
a) beneficiarii sunt înregistraţi în sistemul de gestionare a cotei de lapte al Serviciului de Administrare a Cotei de lapte din cadrul APIA cu cota de lapte pentru livrari şi/sau vânzări directe şi vor prezenta dovada înregistrării;
b) solicită ajutor specific pentru un număr minim de 2 vaci de lapte/exploataţie şi un număr maxim de 15 capete vaci de lapte, inclusiv, pe beneficiar;
c) vacile de lapte pentru care se solicită ajutor specific trebuie menţinute pe o perioada de reţinere de 6 luni, la adresa exploataţiei/ locaţ-iei menţionate în cerere;
d) vaca de lapte a fătat cel puţin o dată până la termenul limită de depunere a cererilor, are minim 17 luni la data depunerii cererii şi are cel puţin un produs identificat şi înregistrat în RNE;
e) prezintă la depunere originalele paşapoartelor animalelor pentru care solicită ajutor.

2. Pentru bivoliţe de lapte:
a) solicită ajutor specific pentru un efectiv de maxim 50 capete bivoliţe de lapte, pe beneficiar;
b) bivoliţele de lapte pentru care se solicită ajutor specific trebuie menţinute pe o perioadă de reţinere de 6 luni, la adresa exploataţiei/locaţiei menţionate în cerere;
c) bivoliţa de lapte a fătat cel puţin o dată până la termenul limită de depunere a cererilor, are minim 17 luni la data depunerii cererii şi are cel puţin un produs înregistrat în RNE;
d) prezintă la depunere originalele paşapoartelor animalelor pentru care solicită ajutor.

3. Pentru taurine din rase de carne:
a) solicită ajutor specific pentru un efectiv total de animale de maxim 90 capete, pe beneficiar;
b) deţin documente oficiale care atestă rasa de carne / metişii cu rasele de carne;
c) deţin documente care atestă ieşirile din efectiv, pentru cazurile de tineret ieşit din exploataţie;
d) prezintă la depunere originalele paşapoartelor şi a documentelor care certifică rasa pentru animalele pentru care solicită ajutor, cu excepţia celor ieşite din exploataţie;
e) animalele pentru care se solicită ajutor specific sunt deţinute de beneficiar cel puţin o perioada de 8 luni de la data intrării în exploataţie a acestora şi până în momentul ieşirii;
f) cererea va fi vizată de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie – ANARZ, prin structurile sale teritoriale;

Ajutorul specific pentru taurine din rase de carne, pentru anul 2012 se acordă:
– o singura dată pentru categoria de vârstă a animalului, pentru tineretul mascul şi/sau femel care are vârsta de maximum 20 luni, existent sau ieşit din exploataţie în perioada 01 ianuarie–31 iulie 2012;
– anual, pentru vaci din rase de carne.

Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate mai sus menţionate poate atrage, după caz, reducerea / excluderea de la plată ajutorului specific, respectiv penalităţi / sancţiuni multianuale.

APIA pune la dispoziţia beneficiarilor cereri pretipărite cu efectivul de animale deţinut în exploataţie/ii şi cu încadrarea pentru fiecare categorie, efectiv înscris în RNE.

Valoarea ajutorului financiar specific se calculează anual, în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană, la ultima cotaţie a lunii septembrie, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,5383 lei, pentru un plafon maxim de 30.000.000 euro.

Cuantumul ajutorului specific se calculează de către APIA, după finalizarea verificarilor, prin raportarea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate categoriile.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA