AcasăActualitateSocial9 MAI - Ziua Europei, prin ochii beneficiarilor Centrului de Zi Esperando

9 MAI – Ziua Europei, prin ochii beneficiarilor Centrului de Zi Esperando

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ziua Europei a fost marcată într-un mod inedit și de beneficiarii Centrului de Zi Esperando. În cadrul unui proiect, elaborat în colaborare cu Asociația Team for Youth, aceștia au realizat o prezentare cu cele mai frumoase locuri din România. În cadrul evenimentului nu a fost uitat municipiul Baia Mare care a fost prezentat prin imagini simbol din Piața Cetății sau Turnul Ștefan. La activitate au participat și tineri străini din Italia, Spania și Turcia. Manifestarea a avut loc în Sala Europa a Primăriei Baia Mare.

Prezentarea, marcată să celebreze ziua de 9 Mai, a fos făcută de către beneficiarii Centrului de Zi Esperando din Baia Mare.

„Am încercat împreună cu beneficiarii Centrului de Zi Esperando să pregătim o prezentare cu cele mai frumoase și reprezentative locuri din România pe care am expus-o astăzi în fața mai multor țări din Europa. Este vorba despre Italia, Turcia și Spania, ei fiind voluntari ai Asociației Team for Youth Baia Mare. Prezentarea noastră a fost făcută de beneficiarii noștri. Ei au ales imaginile și ei au făcut prezentarea, susținând-o atât în engleză, cât și în română”, a spus Claudia Breban, asistent social.

Tinerii străini prezenți la eveniment s-au arătat a fi încântați de importanța manifestării.

„Astfel de manifestări sunt foarte importante. Asociația Team for Youth găzduiește în Baia Mare voluntari străini prin serviciul european de voluntariat și ei sunt foarte dornici să își arate cultura și țara de proveniență. Astăzi a fost o zi excelentă pentru acest lucru, Ziua Europei. Străinii s-au simțit foarte bine după cum am observat prin reacțiile lor faciale. Am văzut multe zâmbete și chiar și câteva lacrimi din partea unui voluntar care urmează să ne părăsească mâine pentru că stagiul lui s-a încheiat”, a spus Monika Szekely, coordonator activități la Asociația Team for Youth.

În cadrul proiectului au fost prezentate și imagini reprezentative din județul Maramureș, cele mai frumoase destinații. Printre acestea se numără Cimitirul Vesel de la Săpânța și Cascada Cailor din Borșa.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA