La data de 15 ianuarie 2026, în intervalul orar 12.00-14.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și jandarmi, au desfășurat o acțiune pe raza localității Coltău, transmite IPJ Maramureș.
Activitățile au vizat prevenirea unor situații de risc care ar putea afecta siguranța cetățenilor, combaterea faptelor de natură infracțională, menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, dar și creșterea gradului de disciplină rutieră.
Cu prilejul desfășurării acțiunii, polițiștii au oprit și au verificat 70 de autovehicule. Mai mulți conducători auto au fost trași la răspundere potrivit legii, după ce polițiștii au constatat 22 de abateri la regimul rutier. Astfel, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de aproximativ 4.000 de lei. În cazul unuia dintre conducătorii auto, pentru abaterea săvârșită, polițiștii au aplicat și măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Totodată, autoturismele care nu prezentau siguranță pe drumurile publice au fost oprite din a circula, fiind reținute 4 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.







