În fiecare an, ZIUA NAȚIONALĂ SALVAMONT ne oferă un moment sincer de recunoștință pentru acei oameni care aleg, zi de zi, să-și riște viața pentru a o salva pe a altora.
”În Maramureș ne mândrim cu unul dintre cele mai performante Servicii Județene Salvamont din România, înființat în mandatul meu anterior de președinte al Consiliului Județean, în anul 2018. De atunci și până azi, Salvamont Maramureș a crescut frumos în acești șapte ani și-a demonstrat utilitatea devenind un pilon de siguranță în munții noștri”, a declarat Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.
Doar în 2024 au avut 360 de intervenții, 477 de persoane salvate, 12 intervenții cu elicopterul și misiuni grele, inclusiv pentru stingerea incendiilor. În trei ani de război, echipele noastre au salvat 277 de cetățeni ucraineni. 277 de vieți. Asta spune tot.
”Acest serviciu înseamnă profesionalism, curaj și sacrificiu și este o instituție pe care o susținem necondiționat și o vom susține în continuare. Echipamentele moderne sunt importante, dar cheia rămâne OMUL – cel care urcă pe munte pe orice vreme, la orice oră, ca să aducă oamenii înapoi acasă. Am spus-o clar și răspicat: Salvamont Maramureș merită mai mult! Merită sprijin național, nu doar local. Merită o finanțare adecvată, extinderea serviciului și noi salvatori în Munții Rodnei și Maramureșului. Merită respectul real al tuturor instituțiilor publice! Le mulțumesc tuturor salvamontiștilor și voluntarilor pentru tot ce fac. Pentru că a salva o viață înseamnă, de fapt, a salva o lume întreagă. Suntem mândri de voi!”, a mai punctat Gabriel Zetea.