În judeţul Maramureş au fost depistate în cursul anului trecut un număr de 438 de cazuri de consum fraudulos de gaze naturale. Potrivit informaţiilor furnizate de către E-on Gaz Romania, în 2013 compania a depistat circa 1.500 de astfel de cazuri, valoarea prejudiciilor generate de aceste infractiuni fiind de aproape 3 milioane de lei.
Tot anul trecut, o persoana a fost condamnata definitiv la trei ani de inchisoare cu executare pentru deteriorarea echipamentelor de masurare a consumului si pentru complicitate la furt calificat de gaze naturale.
“Reducerea numărului de intervenţii neautorizate la aparatele de măsură şi la instalaţiile de gaze naturale în scopul consumului fraudulos, intervenţii care pot genera incidente grave şi care aduc prejudicii consistente, reprezintă o preocupare constantă a E.ON Gaz Distribuţie.
În acest scop, compania noastră efectuează permanent verificări în teren, prin intermediul echipelor specializate, rolul acestora fiind de a depista sustragerile de gaze naturale din reţeaua de distribuţie. Anul trecut, E.ON Gaz Distribuţie a depistat circa 1.500 de cazuri de consum fraudulos, 438 dintre acestea fiind înregistrate în judeţul Maramureş.
Prin modificarea sau sustragerea de componente din instalaţiile de gaze naturale se expun pericolelor de incendii şi explozii atât persoanele care comit asemenea fapte, cât şi cele care se află în vecinătate. Totodată, consumatorii sunt afectaţi direct, prin întreruperea alimentării cu gaze naturale.
Subliniem faptul că aceste intervenţii asupra echipamentelor de măsură a consumului de gaz în scopul înregistrării unui consum mai mic reprezintă furt calificat, infracţiune prevăzută şi sancţionată ca atare de Codul Penal”, au anunţat cei de la E-on Gaz. Anul trecut, în urma sesizării instituţiilor abilitate ale statului de către companie, o persoană a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat de gaze naturale în formă continuată şi pentru deteriorarea echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale.
„Recomandăm consumatorilor să nu accepte “ofertele” venite din partea anumitor persoane şi să nu permită accesul acestora la instalaţiile proprii sau ale distribuitorului licenţiat de gaze naturale în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a împiedica înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale consumate.
Totodată, facem apel la spiritul civic al cetăţenilor pentru a sesiza organele de cercetare penală sau compania noastră dacă au cunoştinţă de existenţa unor intervenţii neautorizate la instalaţiile de gaze naturale, ce pot duce la pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti”, au mai arătat cei de la E-on Gaz.