3 FEBRUARIE este a 34-a zi a calendarului gregorian.
Evenimente
1395: Prima mențiune documentară a Cetății Neamț.
1451: După moartea sultanului Murad al II-lea, fiul său, Mehmed al II-lea îi succede.
1653: Cardinalul Mazarin se întoarce la Paris după exilul în care fusese nevoit să plece ca urmare a Frondei (1650 – 1652).
1815: A fost fondată prima fabrică pentru producția de brânză, în vederea comercializării (Elveția).
1876: A fost semnat tratatul de pace care a pus capăt războiului dintre Argentina și Paraguay.
1917: SUA au întrerupt relațiile diplomatice cu Germania.
1947: Miron Radu Paraschivescu publică în ziarul „Scânteia” (al PCR) atacuri violente contra lui Tudor Arghezi, acuzat de atitudini politice reacționare.
1957: Poetul Ștefan Augustin Doinaș a fost arestat și condamnat de regimul comunist la un an închisoare sub acuzația de „omisiune de denunț”; a fost eliberat la 5 februarie 1958.
1959: Un avion charter care transportă muzicienii Buddy Holly, Ritchie Valens și Bopper Big se duce în jos în condiții de ceață în apropiere de Clear Lake, Iowa, ucigând toți cei 4 pasageri la bord, inclusiv pilotul. Mai târziu, tragedia este numită „Ziua când muzica a murit”, popularizată în piesa „American Pie” a lui Don McLean în 1972.
1962: SUA instituie blocada economică asupra Cubei.
1966: Stația rusească automată „Luna 9”, lansată la 31 ianuarie 1966, a realizat prima aselenizare și a transmis imagini ale suprafeței lunare.
1972: Primele Jocuri Olimpice de Iarnă care s-au ținut în Asia s-au deschis la Sapporo, Japonia.
1983: Papa Ioan Paul al II-lea a prezentat noul drept canonic.
1994: Este lansată naveta spațială „Discovery”, pentru o misiune de opt zile. La bord s–a aflat cosmonautul Serghei Krikaliov, alături de alți 5 astronauți americani. A fost prima misiune comună americano–rusă din 1975, când a avut loc istorica întâlnire în cosmos dintre stația americană „Apollo” și cea sovietică „Soiuz”.
2006: Feribotul egiptean Al Salam Boccaccio 98 s-a scufundat în Marea Roșie în drumul de la Duba, Arabia Saudită, la Safaga, în sudul Egiptului. Nava transporta 1312 de pasageri și 96 membri ai echipajului la momentul dezastrului. Doar 388 de persoane au supraviețuit.
Nașteri
1772: Pierre Claude Pajol, general francez (d. 1844)
1809: Felix Mendelssohn Bartholdy, compozitor, dirijor și pianist german (d. 1847)
1859: Hugo Junkers, celebru constructor german de avioane (d. 1935)
1887: George Trakl, poet austriac, reprezentant al curentului expresionist timpuriu (d. 1914)
1892: Gheorghe I. Brătianu, politician român (d. 1953)
1909: André Cayatte, regizor francez. În 1952, primește „Premiul special al Juriului”, la Cannes, pentru filmul „Toți suntem asasini”.
1914: Florin Dimitriu, compozitor și violonist român
1925: Ștefan Mihăilescu–Brăila, actor român de teatru și film (d. 1996)
1941: Ștefan Iordache (FOTO) a fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune. A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune, și a jucat în numeroase filme pentru marele ecran.(d. 2008)
1944: Petre Anghel, scriitor român, profesor universitar și conducător de doctorat (d. 2015)
1951: Eugenia Maci, actriță română de teatru și film
1976: Cătălin Hîldan, fotbalist român (d. 2000)
Decese
1014: Svend I, rege al Angliei, Danemarcei și Norvegiei
1399: Ioan de Gaunt, Duce de Lancaster, al treilea fiu al regelui Eduard al III-lea al Angliei (n. 1340)
1451: Murad al II-lea, sultan al Imperiului Otoman (n. 1404)
1468: Johann Gutenberg, inventatorul tiparului (n. 1398)
1820: Împăratul Gia Long fondatorul dinastiei Nguyễn, ultimas dinastie vietnameză (n. 1762)
1924: Thomas Woodrow Wilson, președinte SUA (n. 1856)
1935: Hugo Junkers, inginer german (n. 1859)
1954: Ionel Teodoreanu, scriitor român (n. 1897)
1956: Émile Borel, matematician francez (n. 1871)
1959: The Day the Music Died: Buddy Holly, cântăreț american (n. 1936), Ritchie Valens, cântăreț american (n. 1941), J.P. „The Big Bopper” Richardson, cântăreț american (n. 1930)
1968: Traian Gheorghiu, academician român (n. 1887)
1985: Frank Oppenheimer, fizician american (n. 1912)
2009: Virgil Almășanu, pictor român (n. 1926)
2012: Ben Gazzara, actor american (n. 1930)
Sărbători
Sfântul și Dreptul Simeon; Sf. Proorocița Ana (calendar creștin-ortodox)
Sf. Blasiu, episcop martir; Sf. Oscar, episcop (romano-catolic)
Sf. și dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu și profetesa Ana (greco-catolic)