VIAȚA PROVIZORIE Duminică dimineață a murit poetul Dumitru Iuga, cel care a debutat editorial cu volumul de versuri „Cerb alb”, Editura Albatros, 1976, sub pseudonimul Ion Bogdan.
În acel an a câștigat premiul întâi la Concursul de poezie organizat de Albatros și dreptul de a debuta în volum. De-a lungul timpului, începând cu 1965, a publicat versuri în principalele reviste culturale din țară: Luceafărul, Familia, Tribuna, Astra, Steaua, România literară, dar și în ziarele locale.
S-a născut la 7 august 1942 în Săliștea de Sus. Absolvent al Institutului Pedagogic din Cluj Napoca, dar și al Facultății de limba și literatura română a Universității București. A fost bibliotecar, profesor, director al Casei de Creație a Județului Maramureș. S-a implicat în diverse acțiuni culturale, a editat revistele Calendarul Maramureșului și Caietele Măiastra, a fost un promotor al literaturii române din Maramureșul de dincolo de Tisa.
Vestea morții poetului mi-a adus-o prozatorul Ștefan Jurcă. L-a sunat sâmbătă după-amiază și i-a spus că merge la spital pentru că nu prea poate respira. Duminică, în jurul orei 5, poetul cu plete dalbe și cu mantaua purtată ostentativ pe umeri, n-a mai respirat deloc. Descendent din familiile nobiliare ale voievozilor maramureșeni, din aleasa stirpe a descălecătorilor întemeietori de țară, Dumitru Iuga ne-a lăsat o operă redusă ca dimensiuni, dar apreciabilă ca valoare literară, asigurându-și dreptul de a fi pomenit pe veci între scriitorii destoinici ai acestui nord de țară.
În 1999 a publicat volumul „Mileniul provizoriu”, unde găsim superba poezie „Priveliște”:
Azi
ca o nouă lumină
începe grăbita clipă unică
pe muntele alb din răsărit stă în cumpănă
soarele ca aripi de foc și iluzia
se înalță dreaptă și însingurată asemeni
cu un bătrân arbore din ianuarie imaculatul
e clipa posibilă
frunza care cade-n vale
nu mai urcă pe stâlpare
e clipa de diamant dură și impecabilă
frunza care pică jos
nu mai suie unde-a fost.
Așa e, de pe stâlparul literaturii maramureșene, în zorii zilei de 10 septembrie 2017, s-a desprins și căzut o frunză ce purta numele Dumitru Iuga. Rămas bun, prietene, să-ți fie somnul lin și Săliștea mereu aproape!
Grigore Ciascai
