24 IULIE Poliția de Frontieră Română aniversează în data de 24 iulie 153 ani de existență instituțională.
La nivelul ITPF Sighetu Marmației, momentul a fost marcat prin avansarea înainte de termen, pentru merite deosebite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a 10 polițiști de frontieră și prin desfășurarea mai multor competiții sportive.
Ziua de 24 iulie este un simbol în viața polițiștilor de frontieră. Este momentul în care cele doua regimente ale Moldovei și Ţării Româneşti, cu atribuții la frontiere, s-au unificat.
Ca în fiecare an, la data de 24 iulie, instituția noastră îşi aniversează ziua instituțională, recunoscându-și şi cinstindu-și astfel înaintașii, pentru eroismul şi devotamentul lor faţă de țară și poporul român.
Această zi de sărbătoare, reprezintă un prilej pentru a fi recompensate acțiunile desfășurate de proprii lucrători, în îndeplinirea atribuțiilor specifice la frontiera României.
Cu această ocazie, 10 polițiști de frontieră au fost avansați în gradul profesional următor înainte de termen pentru rezultate excepționale obținute în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Având în vedere faptul că această zi este de o importanță deosebită, în data de 18 iulie, la nivelul inspectoratului teritorial au fost organizate mai multe competiții sportive printre care Cupa 24 Iulie la Tir individual și pe echipe, concurs la care au participat 25 de polițiști de frontieră din cadrul structurilor subordonate și Cupa Presei la Tir, competiție la care au participat reprezentanții mass-media din județ.
Informaţii furnizate de ITPF Sighetu Marmaţiei