AcasăActualitate112ÎN 24 DE ORE - Aproximativ 14.500 pachete cu țigări de contrabandă,...

ÎN 24 DE ORE – Aproximativ 14.500 pachete cu țigări de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră maramureșeni

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎN 24 DE ORE Luni, 15 ianuarie, la nivelul Serviciului Teritorial al PF Maramureș – ITPF Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

În jurul orei 14.30, un echipaj al poliției de frontieră a identificat și oprit în trafic, pe DN 18, în Desești, o autoutilitară marca Mercedes, înmatriculată în România, condusă de P.V., în vârstă de 41 de ani, domiciliat în judeţul Timiș.

La controlul efectuat asupra autovehiculului, poliţiştii au observat, în compartimentul pentru transport marfă, un spațiu special amenajat.

S-a luat măsura conducerii șoferului împreună cu autoutilitara la sediul poliției de frontieră, în vederea efectuării unui control amănunțit.

În spațiul special amenajat au fost descoperite 15 colete cu țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, care conţineau 13.497 pachete țigări, în valoare de aproximativ 158.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Autoutilitara marca Mercedes, în valoare de 36.320 lei, a fost indisponibilizată la sediul poliției de frontieră, până la finalizarea anchetei.

În continuare, se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului au descoperit, abandonate în zona de responsabilitate, două colete voluminoase ce conțineau țigări provenite din contrabandă.

Baxurile au fost transportate la sediul sectorului. În urma inventarierii au 1.000 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 11.700 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. În continuare se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

Informaţii furnizate de ITPF Sighetu Marmaţiei

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA