În 2015, pe 23 septembrie, la 11 h 21 m (Timp Legal Românesc), în emisfera nordică are loc echinocțiul de toamnă. Ziua scade treptat, iar noaptea va deveni tot mai lungă până la producerea solstițiului de iarnă, la 22 decembrie.

Odată cu mișcarea anuală a Soarelui se pot defini patru momente importante: echinocțiile și solstițiile, două din fiecare. Primul echinocțiu este cel de primăvară, urmat de cel de toamnă. Solstițiile sunt și ele tot două, primul are loc la trecerea în anotimpul vară și cel de-al doilea, la trecerea în anotimpul iarnă.

Echinocțiul de toamnă reprezintă momentul în care Soarele în mișcarea sa aparentă anuală trece prin punctul de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. În această zi, în emisfera australă începe primăvara. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare. În zona Polului Nord începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, Soarele se ivește deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară.

Echinocțiul are loc de două ori pe an, primăvara și toamna. De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeași dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu anul tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocțiul de toamnă a avut loc în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, datele mai des întâlnite sunt 22 sau 23 septembrie.

Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocțiului, se numesc puncte echinocțiale, fiind denumite punctul vernal și, respectiv, punctul autumnal.

Cuvântul „echinocțiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” și „nox”, „noctis” – „noapte”.

Tradiții populare

Cel mai frumos moment al lunii este culesul viilor, iar la sate încă se mai păstrează ritualurile vechi, din credinţa că astfel spiritele naturii vor fi mulţumite şi vor aduce şi anul viitor o recoltă bogată.

În vechime, podgorenii posteau o săptămână înainte de începerea culesului în podgorii, moment numit şi Cârstovul viilor. Cei mai în vârstă respectă şi acum ritualul şi cheamă preotul pentru a săvârşi o scurtă rugăciune.

Vremurile moderne oferă mijloace industriale care uşurează munca, însă gospodarii păstrează obiceiul de a călca primii struguri adunaţi în coşarcă. Apoi, când toarnă prima vadră de vin în butoi şi pun busuioc la gura polobocului, ca vinul să iasă bun şi aromat, încing o petrecere pe cinste. Tot acum se bat nucii, se adună merele şi gutuile, dar niciodată până la ultimul fruct, care aparţine Mamei natură.

Potrivit tradiţiei, până la echinocţiul de toamnă trebuie adunate toate plantele de leac. Echinocţiul este şi un moment de terapie pentru plantele pământului, care pot fi ajutate să dea rod bogat anul viitor. Acesta este şi momentul de judecată pentru târâtoare, insecte, care trebuie să intre în pământ până la începutul toamnei astronomice. Vieţuitoarele care în cursul anului au făcut rău oamenilor vor rămâne pe din afară şi vor îndura frigul iernii.

„După echinocţiu nu mai înfloreşte nicio plantă. Cele care totuşi se deschid după această dată sunt lăsate să îndure frigul toamnei şi al iernii. Despre cele care totuşi înfloresc după această dată, cum ar fi brânduşa de toamnă, se spune că sunt necurate şi aparţin morţilor”, a explicat un etnograf.

Legenda spune că brânduşa de primăvară şi cea de toamnă au fost două surori foarte frumoase, pe care mama lor vitregă le-a alungat de acasă – pe una, într-o primăvară timpurie, iar pe cealaltă, într-o toamnă târzie. Văzându-le supărate, Dumnezeu le-a prefăcut în flori, iar de atunci ele se tot caută. Una, floarea celor vii, înfloreşte primăvara, iar cealaltă, floarea celor morţi, înfloreşte toamna.