23 MAI este a 143-a zi a calendarului gregorian.
Evenimente
1430: Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi în timp ce conducea armata spre a elibera Compiègne.
1498: Girolamo Savonarola este spânzurat la Florența din ordinul Papei Alexandru al VI-lea care îl declară ca „eretic, schismatic și neiubitor de Sfântul Scaun”. Apoi, în fața unei mulțimi de oameni, este ars.
1533: Arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Cranmer, declară căsătoria regelui Henric al VIII-lea al Angliei cu Caterina de Aragon nulă și neavenită. Atrage asupra sa mânia Vaticanului, care mai târziu va răspunde cu o excomunicare papală.
1555: Giovanni Pietro Caraffa devine Papa Paul al IV-lea.
1568: Țările de Jos își declară independența față de Spania.
1706: Bătălia de la Ramillies: John Churchill, Duce de Marlborough învinge armata franceză aflată sub comanda mareșalului Villeroi.
1929: Prima animație Mickey Mouse cu sunet, „Copilul carnavalului”, este lansată.
1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow au fost împușcați în apropiere de Bienville Parish, Louisiana, de către poliție.
1942: După câteva zile de luptă, în războiul împotriva Uniunii Sovietice 1941-1945, armata germană (Wehrmachtul) reușește în cea de-a doua bătălie de la Harkov să încercuiască complet Armata Roșie în Harkov. Capitularea are loc la data de 28 mai.
1945: Guvernul german este destituit din funcție de către aliați, după care este închis.
1945: Heinrich Himmler, șeful SS, se sinucide cu cianură în timp ce se afla în custodia Aliaților.
1949: Consiliul Parlamentului vest-german (Bundesrat) s-a întrunit și a declarat în mod oficial formarea Republicii Federale Germane.
1992: Procurorul italian Giovanni Falcone a murit, împreună cu soția lui și a trei bodyguarzi, pe autostrada A29, după ce mașina cu care călătorea a fost aruncată în aer de o bombă care fusese plasată într-un șanț săpat pe marginea drumului. Falcone a luat lupta împotriva Cosei Nostra din Sicilia. (FOTO)
Nașteri
1052: Regele Filip I al Franței (d. 1108)
1629: Wilhelm al VI-lea, Landgraf de Hesse-Kassel (d. 1663)
1707: Carl Linné, botanist suedez (d. 1778)
1741: Andrea Luchesi, compozitor italian (d. 1801)
1871: Garabet Ibrăileanu, critic, istoric și teoretician literar român (d. 1936)
1891: Pär Lagerkvist, scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1974)
1900: Hans Frank, avocat german, guvernator general al Poloniei ocupate (d. 1946)
1908: John Bardeen, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1991)
1908: Hélène Boucher, pilot francez, deținătoare a mai multor recorduri mondiale (d. 1934)
1910: Artie Shaw, clarinetist, compozitor și șef de orchestră american (d. 2004)
https://youtu.be/pCXVxE_YeP4
1931: Lucian Mureșan, arhiepiscop și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, cardinal
1946: Sorin Ilfoveanu, pictor român
1951: Anatoli Karpov, jucător rus de șah
1967: Phil Selway, baterist al trupei Radiohead
Decese
1125: Henric al V-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 1081)
1691: Adrien Auzout, astronom francez (n. 1622)
1813: Géraud Duroc, general francez (n. 1772)
1855: Charles Robert Malden, explorator britanic, descoperitorul unei insule în Pacific, care îi poartă numele (n. 1797)
1895: Franz Ernst Neumann, fizician și matematician, considerat fondatorul fizicii matematice (n. 1798)
1906: Henrik Ibsen, dramaturg norvegian (n. 1828)
1937: John D. Rockefeller, industriaș american, fondatorul Standard Oil Company (n. 1839)
1945: Heinrich Himmler, comandant nazist german (n. 1900)
2013: Georges Moustaki, cântăreț francez (n. 1934)
Sărbători
Ziua Mondială a Broaștelor Țestoase
Ziua Muncii (Jamaica)
Ziua Studenților (Mexic)
Ziua Nationala a Aromanilor