22 MARTIE În fiecare an, în 22 martie, sub egida Organizației Națiunilor Unite – ONU, se marchează în întreaga lume Ziua Mondială a Apei.
O zi cu relevanță aparte pe întreg mapamondul în care suntem, cu toții locuitori ai acestei planete, atenționați o dată în plus despre rolul și importanța sursei vieții pe Terra, o zi în care colectivitățile profesionale care gestionează apa își fac mai bine cunoscută activitatea de care sunt responsabili, fie că administrează resursele de apă brută, fie că produc apa potabilă, o distribuie, colectează și tratează apele uzate.
Zilei Mondiale a Apei, în fiecare an, îi este asociată o tema majoră în legătură cu apa; în 2017, subiectul manifestărilor și acțiunilor organizate în această perioadă este apa menajeră.
Dacă din punct de vedere al cadrului legislativ apele uzate menajere preluate în rețelele centralizate publice, transportul acestora și epurarea lor sunt reglementate foarte riguros atât printr-un set de norme naționale (amintim doar HG nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările și completările ulterioare) cât și prin legislația comunitară specifică (Directiva nr. 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate), dotarea cu infrastructura specifică de canalizare – epurare (sisteme de colectare, transport ape uzate menajere, respectiv stații de tratare a apelor uzate) la nivelul întregii țări și implicit în județul Maramureș, este relativ necorespunzătoare, comparativ cu alte țări din Uniunea Europeană.
Acesta este motivul principal pentru care în Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană, se definește ca obiectiv prioritar, pentru orizontul de timp 2007 – 2023, creșterea gradului de colectare și epurare a apelor uzate pentru populația din aglomerările umane de peste 200 de locuitori.
La nivel național și local obligațiile de implementare a investițiilor prin care să fie dus la îndeplinire angajamentul mai sus amintit revin ministerelor de linie (Ministerului Mediului, Ministerul Fondurilor Europene) respectiv administrațiilor publice locale prin operatorii regionali de apă/canal.
Pentru județul Maramureș, care este necesar să se integreze alături de celelalte județe ale țării în ,,obiectivele de țară”, înainte amintite, sunt necesare fonduri de investiții substanțiale, parte dintre ele alocate în ciclul bugetar al Uniunii Europene 2007 – 2013 în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 1 Apa – Apa uzată ; în completare, pentru următoarele investiții au fost solicitate fonduri, în principal nerambursabile, de la Uniunea Europeană și Guvernul României, prin care să se asigure finanțarea proiectelor care vor fi puse în operă în ciclul bugetar 2014 – 2020 în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare, Axa Prioritară 3.2 Dezvoltarea Infrastructurii de Mediu în condițiile unui management eficient al resurselor.
În cadrul acestui program urmează să fie finanțate ca priorități înființarea/extinderile de noi rețele de canalizare precum și modernizarea/reabilitarea și construirea de noi stații de epurare în localitățile cu populație de până la 2.000 de locuitori.
Interesul firesc manifestat de statul român și comunitățile locale pentru protecția mediului, concretizat prin investiții masive în gestionarea apelor uzate menajere, arată în același timp și o creștere a gradului de conștientizare a utilizatorilor acestor servicii în ceea ce privește soluționarea acestei probleme, văzută ca și parte importantă a calității vieții fiecăruia dintre noi. Aspect cu atât mai relevant, care justifică o dată în plus, alegerea inspirată de către ONU a anului 2017 ca și anul bunelor practici în managementul apelor uzate menajere.
Pentru a evidenția cele precizate anterior, prezentăm într-un mod cu totul sumar, câteva investiții majore realizate între anii 2008 şi 2016 în Baia Mare și în județul Maramureș, care vin să rezolve complexa și costisitoarea problematică a apelor uzate menajere.
I. În cadrul Proiectului ISPA nr. 2004/RO/16/P/PE/004 – 04 “Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție a apei potabile și de colectare a apelor uzate din municipiul Baia Mare” s-au realizat :
- 260 m extindere rețele canalizare Baia Mare;
- 221 m reabilitare rețele canalizare Baia Mare;II. În cadrul Proiectului ISPA nr. 2004/RO/16/P/PE/004 -05
– “ Reabilitarea stației de epurare din Baia Mare ”
III. În cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu pentru asistență structurală prin Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune în conformitate cu obiectivul Convergenţă din România CCI 2009RO161PR047: “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Maramureş” s-au realizat:
- 200.000 m extindere rețele canalizare;
- 31.000 m reabilitări rețele canalizare;
- 6 stații de epurare noi și reabilitate;
- 47 stații de pompare a apelor uzate noi și reabilitate;
- 12 noi sisteme de verificare a parametrilor apelor uzate (tip SCADA).
În încheiere, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei transmitem tuturor utilizatorilor serviciilor operatorului regional de apă/canal SC VITAL SA să fie beneficiarii unor servicii care să se ridice la standarde tot mai înalte, obiective pe care ne străduim în permanență și cu consecvență să le îndeplinim, în multiplele lor dimensiuni.
Totodată, suntem convinși că importanța serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv gestionarea apelor uzate menajere este din ce în ce mai bine înțeleasă, astfel încât, țintele reper vizate în programele de conformare, de dezvoltare a infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor să fie cât mai grabnic îndeplinite de către România.
vitalmm.ro