În noaptea de 30 ianuarie 2000, Baia Mare avea să își câștige un nedorit renume mondial, devenind locul unde s-a petrecut una dintre cele mai mari catastrofe ecologice de la Cernobîl încoace: accidentul minier de la societatea Aurul. Barajul a cedat și astfel au fost deversate aproximativ 100 de tone de cianuri care s-au împrăștiat în sistemul hidrografic local și, de aici, în cel național și internațional, printre altele.
Cei de la Esmeralda Exploration, cei care exploatau împreună cu guvernul român activitățile la Aurul, au dat vina atunci pe căderile masive de zăpadă. Cert este că în urma accidentului de aici cianura s-a deversat și a afectat râurile Săsar, Lăpuș, Someș, Tisa și Dunărea, provocând un adevărat dezastru ecologic care a ajuns și în Ungaria și Serbia. Ce am învățat în urma acestui dezastru? Nu multe, am îndrăzni să spunem, ținând cont de faptul că astăzi, la 22 de ani de la această tragică filă din istoria locală, muncitorii aruncă var în apele de mină pentru a crește PH-ul, în ideea în care stația de curățare a apei stă nefolosită pentru că…nu există fonduri! Concret, în secolul 21, când există atâta tehnologie dezvoltată special pentru astfel de situații, soluția propusă de stat este să pună doi muncitori să arunce var în pârâu, cu lopata.
Despre această situație trage un semnal de alarmă parlamentarul maramureșean, deputatul Apjok Norbert.
„Suntem înaintea unei aniversări dureroase, care rămâne o pată pe cartea de vizită a țării noastre. La finalul lunii ianuarie se împlinesc 22 de ani de la accidentul minier din anul 2000 când, în urma scurgerilor de cianură produse după cedarea iazului de decantare de la societatea Aurul, au fost poluate râurile Lăpuș, Someș, Tisa și Dunărea. Vorbim despre cea mai mare catastrofă ecologică din Europa de la Cernobîl. Avem datoria morală de a ne aduce aminte de acea catastrofă, dar mai ales avem obligația morală de a ne asigura că astfel de incidente nu se vor mai întâmpla. Cu toate fondurile existente pentru a fi prevenite astfel de catastrofe, aparenta implicare a autorităților de resort, totuși și astăzi suntem martorii neputincioși ale unor poluări similare. Mai mici ca intensitate, dar constante, despre care autoritățile se fac că nu există, respectiv le gestionează prost înspre foarte prost. Mă gândesc la accidentele din Băiuț și Băița din anii trecuți, când apele de mină au ajuns la suprafață într-un volum imens și urmările le știm cu toții.
Am vizitat aceste locuri recent, am fost la Iazul din Bozânta, la intrarea de la galeriile miniere din Băiuț și Băița. Am discutat cu specialiști în domeniu și mă documentes despre situația actuală a acestor perimetre, despre starea în care se află, ce măsuri au fost luate pentru evitarea unor noi catastrofe, dar și ce se face concret, acum. Este revoltător, spre exemplu, cum la Băița doi muncitori pun var cu lopata în apa de mină pentru a crește nivelul PH-ului, pe când stația de cutățare a apei stă nefolosită de ani de zile pentru că aparent nu sunt fonduri pentru a o pune în funcțiune.
Pornind de la cele văzute la fața locului și de la cele învățate de la specialiști din domeniu, mă voi adresa ministerelor de resort pentru a vedea și pentru a înștiința cetățenii despre ce anume se face concret aici, dar mai ales voi face demersuri pentru a fi luate măsurile necesare pentru a elimina riscurile de orice fel și pentru a se gestiona corect problema acestor situri. Oamenii trebuie să știe, atât românii cât și cetățenii europeni din statele învecinate, care au mai pătimit din cauza neglijenței noastre, care este situația concretă și ce facem, CONCRET, pentru a preveni noi dezastre. Vorbim efectiv despre niște bombe ecologice, care pot oricând să explodeze și să producă noi dezastre. Încă nu este târziu să intervenim, să găsim fondurile și să facem ceea ce este necesar pentru ca aceste mine închise să fie ecologizate și astfel să eliminăm riscul unor evenimente nedorite”, arată deputatul Apjok Norbert.
Vom urmări demersurile sale și vă vom ține la curent cu noutăți despre acest subiect important.
Adrian Barbur/ActualMM
