ÎN STARE GRAVĂ a ajuns un bărbat în vârstă de 53 de ani la spital, după ce a fost găsit inconștient, căzut pe trotuar, în zona Piața Mărăști din Cluj-Napoca. Inițial s-a crezut că bărbatul ar fi căzut, însă medicii de la spital au realizat că victima prezenta mai multe leziuni, compatibile cu o agresiune fizică, astfel că au alertat polițiștii.
Aceștia au demarat imediat cercetările în acest caz și au pornit căutările celor care se fac vinovați de starea bărbatului de 53 de ani, relatează Someșeanul.
”În 27 octombrie 2016, în jurul orelor 18.30, pe strada 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca, pe trotuarul din faţa unui magazin pe partea complexului comercial, între un bărbat de 53 de ani pe de o parte şi doi tineri şi o tânără pe de altă parte, a avut loc o altercaţie verbală. În urma altercaţiei, bărbatul a fost împins de cei doi tineri, s-a dezechilibrat iar în urma căderii şi-a pierdut cunoştinţa fiind internat de urgenţă într-o unitate medicală.
Pentru identificarea celor în cauză şi, implicit, pentru soluţionarea favorabilă a cauzei, poliţiştii solicită sprijinul cetăţenilor care pot oferi informaţii utile”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Cluj, care a dat publicității și imagini surprinse de camerele de supraveghere din zona unde a avut loc altercația.