AcasăActualitateSocial21 de participanți la primele cursuri gratuite de calificare pentru zidarii-tencuitori organizate...

21 de participanți la primele cursuri gratuite de calificare pentru zidarii-tencuitori organizate la Sighet de Holcim România

spot_img

DISTRIBUIȚI

foto: didactic.ro

Sighet, 11 martie 2013 – Holcim România, unul dintre cei mai importanţi producători de ciment, betoane şi agregate a organizat, la Sighet, între 4 și 9 martie, cursuri gratuite pentru zidari-tencuitori, în cadrul proiectului Şcoala Zidarilor.

Cursurile s-au defășurat la Grupul Școlar pentru Industrie Mică si Servicii, Sighetul Marmatiei şi au fost susținute de cadre didactice de specialitate din cadrul colegiului, împreună cu specialiştii Holcim România. La această primă sesiune au participat 21 de cursanți, care au dorit fie să deprindă tainele meseriei, fie să-și completeze cunoștintele acumulate deja. “Cursurile mi s-au părut deosebit de interesante și utile. Am avut ocazia să învăț multe noțiuni noi pe care nu le cunoșteam, mai ales în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, și să asist la probe practice foarte interesante de zidărie și tencuială”, a declarat, la final, Bogdan Ciobotaru, unul dintre cursanți.
La rândul lor, profesorii care au predat cursurile s-au arătat încântați că au putut face parte dintr-un astfel de proiect, destinat, în mod direct, meseriașilor din breaslă. “Studenții au fost foarte interesați de curs, au pus multe întrebări, au efectuat testele date cu seriozitate, iar în orele de practică și-au însușit cunoștințele cu răbdare și interes“, a declarat profesorul Maria Moisuc, de la Grupul Școlar pentru Industrie Mică și Servicii Sighetu Marmației.

La finalul cursurilor, toți cei 21 participanți au primit o diplomă care să îi recomande ca zidari-tencuitori și care atestă pregătirea practică și teoretică la cele mai înalte standarde.

Şcoala Zidarilor este un program profesional de instruire special gândit şi dezvoltat pentru meseriașii zidari care doresc o specializare în domeniu şi vor să fie la curent cu cele mai noi tehnici de construcție și cele mai bune materiale folosite în zidărie.

Cursurile vor continua, în perioada următoare, fiind susținute în etape în mai multe orașe din țară.

Un curs complet în cadrul Şcolii Zidarilor se desfășoară pe o perioadă de 6 zile, în care cursanţii vor participa la 15 de ore de teorie și 20 ore de practică urmate de o evaluare teoretică și practică.

Școala Zidarilor este un curs de calificare  pentru zidari-tencuitori, organizat și susținut de Holcim România. Pentru mai multe informatii, accesaţi pagina de website www.holcim.ro/scoalazidarilor.

Holcim (Romania) S.A. deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Alesd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 15 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Holcim (Romania) S.A. are aproximativ 1.000 angajati. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei la www.holcim.ro

Holcim este unul dintre cei mai importanţi furnizori de ciment şi agregate (nisip şi pietriş), betoane şi asfalt, dar şi servicii aferente acestor domenii de activitate. Grupul deţine participaţii minoritare şi majoritare în circa 70 de ţări, pe toate continentele.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA