Sfântul Ioan Botezătorul, cel din urmă și mai mare dintre proroci, este cel care ne indică însăși împlinirea tuturor profețiilor vechi-testamentare, deschizându-ne totodată calea către Legea harului. El este om care a primit încă de la naștere o misiune cu totul aparte în cadrul iconomiei dumnezeiești. Însuși Domnul Hristos îl numește „făclia care este aprinsă și luminează” (Ioan 5, 35), spunând totodată despre el: „Între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan […]” (Luca 7, 28). Numindu-l „mai mult decât proroc” și „înger” al lui Dumnezeu, Mântuitorul arată că
Înaintemergătorul Ioan era cel puțin asemenea drepților din Legea Veche, Moise și Ilie.
Potrivit gradului de rudenie, Sfântul Ioan Botezătorul era văr al Mântuitorului Hristos și cu șase luni mai mare decât Acesta. Părinții săi, Zaharia, nume care se traduce prin „Domnul Şi-a amintit de rugăciunea mea”, și Elisabeta, care înseamnă „odihna lui Dumnezeu”, „sfinţenia lui Dumnezeu”, erau descendenți din Aaron (Luca 1, 5). Elisabeta, din neamul lui Levi, era verișoara Preasfintei Fecioare Maria, care la rându-i aparținea seminției lui Iuda (Luca 1, 36). Părinții Sfântului Ioan Botezătorul locuiau într-un oraș din muntoasa regiune a Iudeii (Luca 1, 39), iar nașterea prorocului Ioan s-a petrecut în vremea regelui Irod cel Mare (37 î.Hr. – 4 d.Hr.).
Misiune scurtă, succes imens
Pe când tămâia în templul de la Ierusalim în cadrul îndatoririlor sale sacerdotale, lui Zaharia i-a apărut Arhanghelul Gavriil, care se tâlcuiește „Dumnezeu este puternic”, care l-a anunțat că va avea un fiu, pe care-l va numi Ioan, în traducere „Domnul S-a îndurat”, și pe care-l va crește după modelul nazireilor, asemenea lui Samson și Samuel. Tot acum, îngerul i-a prezis că Ioan se va umple de Duhul Sfânt încă de la naștere și va pregăti poporul pentru venirea lui Mesia (Luca 1, 8-17).
Sfântul Proroc Ioan a fost „făclia” care a arătat venirea „Luminii” în lume. Încă din primii ani ai vieții, el s-a retras în singurătatea Pustiei Iudeii, începându-și misiunea în anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu, nu la Ierusalim, ci în pustie, precum Domnul Însuși. Îl vom găsi în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza și propovăduia pocăinţa şi apropierea Împărăției cerurilor. Se crede că și-a îndeplinit misiunea în timpul anului sabatic (Luca 3, 1-2), în care poporul, fiind scutit de muncile agricole, avea mai mult răgaz să vină și să asculte predica prorocului.
Discursul lui adresat mulțimilor care veneau de pretutindeni era simplu și sobru, cuvintele lui arătând necesitatea unei pocăințe imediate și sincere a întregului popor. Misiunea lui publică a fost scurtă, însă succesul său în rândul poporului a fost imens.
Prorocul boteza cu apă spre iertarea păcatelor, dar nu considera acest botez îndeajuns, căci el însuși îi îndemna pe ascultători către Cel care avea să vină și să boteze cu Duhul Sfânt și cu foc (Matei 3, 5-12). Botezul lui Ioan însă este arătat de Mântuitorul Însuşi ca fiind „de la Dumnezeu”. Hristos i-a dat cinstea ca prin botezul lui să se pogoare Duhul Sfânt peste firea sa umană, în care avea să se arate mai apoi bogăția firii dumnezeiești prin revărsarea darurilor Duhului Sfânt.
O viață încununată martiric
În jurul anului 27 d.Hr., sau la începutul anului 28 d.Hr., Sfântul Proroc Ioan este întemnițat ca urmare a mustrării pe care i-o face guvernatorului Galileii, Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, pentru că trăia cu Irodiada, femeia lui Filip, fratele său (Luca 3, 19-20), prima lui soție fiind fiica lui Areta, împăratul Arabiei, pe care o părăsise. Nu se cădea ca Irod s-o ia de soție pe Irodiada pentru că, deși soțul ei, Filip, murise, aceasta avusese deja cu el o fiică, deci nu se aplica aici legea leviratului. În plus, se pare că Irod trăia deja cu Irodiada încă înaintea morții lui Filip, fratele său, un alt tetrarh care stăpânea peste ţinuturile Itureii şi Abilenei.
La originea uciderii lui Ioan s-a aflat răzbunătoarea și adultera Irodiada, care a convins-o pe fiica ei, Salomeea, să ceară capul Botezătorului în locul a jumătate din împărăție. După uciderea prorocului, capul său i-a fost înmânat Irodiadei, trupul fiind luat și îngropat după aceea de ucenicii săi aproape de mormântul Sfântului Proroc Elisei, în vestita cetate Sevastia din Samaria.
Nu după multă vreme, și Irod a fost lipsit de împărăţie şi mai apoi chiar de viaţă împreună cu Irodiada şi cu fiica ei, Salomeea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să se răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, a venit cu oaste mare asupra lui Irod. El a scăpat în luptă, însă Cezarul Romei i-a luat stăpânirea tetrarhiei sale şi toate bogăţiile. A fost trimis în surghiun împreună cu Irodiada şi cu fiica acesteia, mai întâi în Lugdunum, cetatea Galiei, iar mai apoi la Ilard, cetatea Spaniei, unde toți trei și-au găsit sfârșitul.
Istoricul epocii, Iosif Flaviu, spune că distrugerea armatei lui Irod în lupta cu Areta a fost considerată de mulți drept o pedeapsă dumnezeiască pentru uciderea lui Ioan.
Același istoric menționează că locul încarcerării și al uciderii lui Ioan ar fi fost temnița de la subsolul palatului situat în fortăreața Machaerus (Antichități iudaice, Cartea 18, cap. 5, 2). Acest palat fortificat, numit actualmente Mukawir, ale cărui ruine încă se pot vedea, se află în vârful unui deal conic de 1.100 de metri situat în partea de est a Mării Moarte, la aproximativ 25 km de gura de vărsare a Iordanului.
„Mai mult decât un proroc”
Doar trei persoane s-au învrednicit să rămână în calendarul bisericesc nu doar cu ziua morţii lor, ci şi cu ziua naşterii lor: Mântuitorul Hristos, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul. Despre Sfântul Ioan Botezătorul, Fericitul Augustin spune că este singurul sfânt pe care Biserica îl cinstește și la nașterea sa după trup (Sermo 290, 2), iar Sfântul Chiril al Ierusalimului afirmă că Sfântul Ioan Botezătorul a fost înaintemergător al Domnului și în iad (Cateheza 5, 11), vestind drepților de acolo venirea în trup a Domnului.
Persoana Sfântului Proroc Ioan constituie împlinirea unei profeţii a prorocului Maleahi, făcută cu 400 de ani înainte de venirea Mântuitorului: „Iată, Eu trimit pe Îngerul Meu înaintea Feţei Mele” (Maleahi 3, 1). Dacă la prorocul Isaia, Înaintemergătorul este numit doar „glasul celui ce strigă”, pentru că prorocul Ilie nu era cunoscut încă, prorocul Maleahi, ultimul dintre profeţi, îl numeşte pe Ioan „Ilie”, anticipând cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie” (Luca 1, 17).
Mijlocitor alături de Maica Domnului înaintea lui Hristos
În iconografie, reprezentarea acestui mare proroc a evoluat de-a lungul secolelor. La început, Sfântul Ioan era reprezentat cu un miel la picioarele sale, simbolizând pe Mântuitorul arătat ucenicilor acestuia. Mai târziu, Sinodul cvinisext Trulan din 690 a interzis reprezentarea Mântuitorului ca Miel, de atunci Sfântul Ioan fiind reprezentat cu o cruce în mână, semn al martiriului său. El apare în secolul al XIII-lea purtând aripi, ca ilustrare a profeției lui Maleahi, în care este îngerul Domnului, trimis să pregătească calea înaintea lui Mesia, iar prezența sa în icoana „Deisis” împreună cu Maica Domnului, de o parte și de alta a Mântuitorului Judecător, arată iarăși cinstirea deosebită pe care Biserica i-a dat-o dintotdeauna.
Tradiția patristică a păstrat sensul lucrării Sfântului Ioan Botezătorul în lumina lucrării Mântuitorului. Chiar dacă Sfinții Părinți nu au așezat nici un simbol legat de lucrarea Sfântului Ioan Botezătorul la începutul Sfintei Liturghii, ei au presupus mereu lucrarea prorocului în pregătirea Sfintelor Daruri pentru Liturghie, la Proscomidie, Sfântul Ioan fiind pomenit alături de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
