18 OCTOMBRIE 2017 Poliţiştii vor marca această zi împreună cu elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Baia Mare.
18 OCTOMBRIE 2017 Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile este o infracţiune gravă care constă în recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia.
Cei care comit asemenea fapte, precum exploatarea sexuală, prin muncă, pentru organe, pentru cerşetorie şi instigare la furt sau comiterea altor infracţiuni, sunt pedepsiţi cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
18 OCTOMBRIE 2017 În multe cazuri traficului de persoane îi cad pradă persoanele vulnerabile, disperate în a obţine un venit.
Copiii sunt mai vulnerabili decât adulţii şi, prin urmare, sunt supuşi unui risc mai mare de a deveni victime ale traficului de persoane.
În dorinţa de a-i conştientiza pe adolescenţi cu privire la pericolele acestei infracţiuni, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor dezbate, împreună cu elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” teme legate de prevenirea traficului de persoane.
Se va discuta despre imposibilitatea creionării unui profil al traficantului, deoarece acesta poate fi chiar o persoană din cercul de prieteni, poate fi femeie sau bărbat, tânăr sau bătrân.
Victimele pot fi recrutate chiar de către un membru al familiei, un prieten de la şcoală sau comunitatea locală, deci o persoană în care au mare încredere care „ambalează” informaţia astfel încât totul să pară strălucitor la o primă vedere. Prin urmare, tendinţa este aceea de a accepta orbeşte ofertele făcute.
Traficanţii sunt persoane care se documentează cu privire la potenţiala victimă, îşi construiesc diferite tipuri de relaţie cu aceasta (de prietenie, de iubire) şi anticipează evenimentele neprevăzute, pe care le combat prin folosirea unor tehnici de manipulare.
Şi pentru că una din căile folosite de infractori pentru recrutarea victimelor o reprezintă reţelele de socializare, poliţiştii vor pune accent pe securizarea paginilor de Facebook şi refuzul unor oferte de muncă sau întâlniri propuse de persoane necunoscute.
Situaţii când eşti în pericol de a fi traficat:
– Dacă eşti sau te simţi în pericol de a fi deposedat de actele de identitate;
– Dacă ţi se sugerează să ţii secretă plecarea ta;
– Dacă ţi se propune să pleci cu acte de identitate false;
– Dacă îţi plăteşte drumul o persoană necunoscută;
– Dacă locul de muncă oferit nu necesită nici studii, nici cunoaşterea limbii ţării respective, nici experienţă în domeniu;
– Dacă la locul de plecare s-au adunat doar fete;
– Dacă ţi se interzice să ieşi din maşină în locuri publice.
Recomandări pentru evitarea pericolului:
– Anunţă cu cine, unde şi cum pleci din ţară;
– Anunţă detalii despre locul unde vei locui, studia sau munci (denumirea şi adresa firmei, numărul de telefon, adresa viitoarei locuinţe);
– Fă-ţi copii după actele de identitate, contractul de studii, contractul de muncă;
– Stabileşte o parolă pe care o vei folosi în convorbirile telefonice cu părinţii în cazul în care te simţi în pericol;
– Fă mai multe copii ale tuturor actelor necesare călătoriei şi păstrează-le în diferite locuri;
– Nu da nimănui, cu excepţia persoanelor abilitate, precum poliţia sau jandarmeria, actele tale de identitate;
– Învaţă limba ţării de destinaţie;
– Află numărul de telefon al Ambasadei României din ţara respectivă.
Informaţii furnizate de IPJ Maramureş