AcasăActualitateSocial15 arme au fost confiscate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe...

15 arme au fost confiscate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în cadrul acţiunii BLOCADA

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii maramureşeni au constatat 152 infracţiuni şi au aplicat peste 2300 de sancţiuni contravenţionale, în cele cinci zile de  acţiune la frontiera de nord.  Polițiștii din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, poliţie transporturi, operaţiuni speciale, criminalitate organizată, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase au acţionat în perioada 3-7 septembrie a.c pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite, pe raza județelor limitrofe frontierei cu statele non-UE, printre care şi Maramureş.

În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţişti pe raza judeţului Maramureş, au fost instituite 308 filtre rutiere şi au fost efectuate 374 controale la unităţi comerciale. Poliţiştii au constatat 152 infracţiuni şi au aplicat aproape 2.400 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 600.000 de lei. Din totalul infracţiunilor constatate 50 au fost de natură judiciară, 39 de natură economico-financiară, 34 la regimul circulaţiei rutiere, 19 la regimul armelor, muniţiilor, explozivilor şi substanţelor periculoase iar restul de altă natură.

În ceea ce priveşte contravenţiile constatate, cele mai multe, în jur de 1780, au fost la regimul circulaţiei. De asemenea poliţiştii maramureşeni au intervenit şi au aplicat 317 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 191 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Ca măsuri suplimentare au fost confiscate aproape 44.000 de ţigări (2200 pachete), 15 arme din care două letale şi 13 neletale şi 440 bucăţi muniţie, precum şi 1700 mc material lemnos. Valoarea bunurilor confiscate se ridică la 527 000 de lei.

15 arme au fost confiscate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în cadrul acţiunii BLOCADA

Acţiunile derulate de poliţişti în perioada 3-7 septembrie pentru prevenirea faptelor antisociale şi impunerea legii au vizat şi depistarea şi sancţionarea persoanelor care încalcă regimul armelor, muniţiilor şi materialelor explozive, regimul vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic. Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au verificat condiţiile de depozitare şi asigurare a securităţii armelor şi muniţiilor deţinute de persoane fizice şi juridice.

Astfel, pe raza judeţului Maramureş au fost identificate 13 persoane care nu şi-au depus armele neletale deţinute la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

Totodată, pe fondul cinegetic Agriş au fost identificaţi doi bărbaţi în vârstă de 46, respectiv 67 de ani, ambii din Sighetu Marmaţiei, care deţineau arme de vânătoare confecţionate artizanal, fără a fi autorizaţi pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii letale şi neletale.

Toate cele 15 arme din care două letale şi 13 neletale, precum şi 440 bucăţi muniţie au fost ridicate de poliţişti în vederea confiscării iar pe numele persoanelor identificate au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea de infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA