În noaptea de 27/28 ianuarie a.c., la ora 02.00, pe strada Mărgeanului din Baia Mare a fost oprit un autoturism ce avea o încărcătură agabaritică. La volanul acestuia a fost identificat un şofer de 23 de ani din satul Băiţa iar în calitate de pasager un tânăr de 19 ani din Tăuţii Măgherăuş. Poliţiştii au constatat că cei doi transportau cu autoturismul trei panouri pentru construcţii cu schelet metalic pe care le-au sustras din curtea unei societăţi comerciale din Tăuţii Măgherăuş. Prejudiciul, în valoare de 1600 de lei, a fost predat părţii vătămate iar pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar penal.
În noaptea de 27/28 ianuarie a.c., doi tineri în vârstă de 18 şi 22 de ani din judeţul Timiş şi municipiul Baia Mare, au pătruns într-un imobil din municipiul reşedinţă de judeţ de unde au sustras bunuri în valoare de 300 de lei. Poliţiştii au reuşit recuperarea a 60% din prejudiciu şi continuă cercetările.
Un echipaj de siguranţă publică ce efectua serviciul de patrulare pe strada Gheorghe Marinescu din Baia Mare a surprins azi noapte, în flagrant, un suspect de furt. Acesta, băimărean în vârstă de 37 de ani, la ora 01.15, transporta două biciclete pe care le-a sustras din scara unui bloc. Bunurile au fost restituite proprietarului, iar bărbatul este cercetat pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
La Sighetu Marmaţiei poliţiştii au clarificat două furturi: unul din autoturism iar celălalt dintr-o societate comercială. Faptele au fost comise în 23 şi 27 ianuarie a.c. de către sigheteni în vârstă de 19 şi 29 de ani. În cazul furtului din autoturism prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 50 %, in timp ce prejudiciul cauzat prin comiterea furtului din societate comercială a fost recuperat integral.
Poliţiştii din Fărcaşa, în urma investigaţiilor efectuate, au identificat cinci suspecţi de comiterea a trei furturi. Aceştia, bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 45 de ani, din Baia Mare şi satul Săsar, în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014, au sustras utilaje agricole (pluguri) de pe raza localităţilor Ardusat şi Buzeşti pe care ulterior le-au comercializat la diferite persoane. Prejudiciul în valoare totală de 4500 de lei a fost recuperat în totalitate şi restituit părţilor vătămate. Cercetările continuă cu suspecţii în libertate.