AcasăActualitateSocialVESTE PROASTĂ PENTRU CUMPĂRĂTORII ONLINE - Produsele vândute de eMag vor fi...

VESTE PROASTĂ PENTRU CUMPĂRĂTORII ONLINE – Produsele vândute de eMag vor fi mai scumpe din cauza deprecierii leului şi a creşterii salariilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

VESTE PROASTĂ PENTRU CUMPĂRĂTORII ONLINE  Majorările de preţuri se vor vedea în decembrie şi în ianuarie, după ce va fi epuizat stocul actual. Pe lângă deprecierea leului, scumpirile vor fi determinate şi de legislaţia privind protecţia mediului din China, a spus Iulian Stanciu, directorul general al eMAG, în cadrul unei conferinţe de presă.

Preţurile vor creşte în perioada următoare, în contextul în care multe produse sunt importate şi cumpărate în euro sau dolari, monede care înregistrează o tendiţă de creştere în ultimele zile, a declarat Stanciu.

Avem multe produse din import. Produsele din import sunt cumpărate ori în dolari, ori în euro, iar dolarul şi euro sunt pe o tendinţă de creştere. Deocamdată nu se văd, dar sunt foarte puţine produse, cele la care stocul este foarte mic. Dacă noi avem stoc mare, creşterea se va vedea în momentul în care va intra stocul nou. Tendinţa preţurilor pentru perioada următoare, poate decembrie, ianuarie, februarie, va fi una de creştere”, a explicat Stanciu, citat de Mediafax.

Acesta a explicat că factorii care se văd în preţ sunt cursul de schimb şi creşterea salariilor, care se transmit clienţilor finali după ce va fi termi nat stocul actual. Pe de altă parte, China a implementat o legislaţie privind protecţia mediului foarte strictă, care ce a dus la creşterea masivă a preţurilor. Multe produse, în special electrocasnice mici sau produse pentru casă sunt fabricate în China, a explicat Stanciu, potrivit Adevărul.ro.

În ceea ce priveşte creşterea preţurilor la carburant, Stanciu susţine că aceasta nu se reflectă, în prezent, în preţul produsului, deoarere nu este un factor principal din preţul de curierat. „Creşterea de preţ la carburant nu se vede în momentul de faţă. Din preţul de curierat, preţul carburantului este al treilea, nu e cea mai importantă bucată de cost. Nu se vede în preţ şi nu mă aştept să se vadă foarte curând”, a precizat Stanciu.

Preţul unui produs este influenţat, în cele din urmă, şi de investiţiile pe care companiile le fac în echipamente şi personal pentru a compensa lipsa infrastructurii. „Întreaga piaţă de comerţ online poate beneficia de îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. (…) Noi încercăm să compensăm lipsa infrastructurii prin investiţii, oameni sau investiţii în echipamente, dar investiţiile astea se văd, până la urmă, în preţul produsului”, a precizat directorul eMAG.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA