AcasăEveniment”Colindăm la Bastionul Măcelarilor” - evenimentul care aduce magia sărbătorilor în sufletele...

”Colindăm la Bastionul Măcelarilor” – evenimentul care aduce magia sărbătorilor în sufletele oamenilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Iarna în Maramureș se simte altfel. Glasuri de colindători, bucate alese, obiceiuri și tradiții nemaipomenite, toate acestea unesc comunitățile. Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, alături de Consiliul Județean Maramureș, vă invită la cel mai nou concept și eveniment de Crăciun din Maramureș, ”Colindăm la Bastionul Măcelarilor”.

Producătorii locali și meșterii populari ai județului au pregătit bucate alese, obiecte de meșteșug unicate, gata să fie în casa dumneavoastră cu ocazia celei mai frumoase sărbători de iarnă. Această ediție de excepție a evenimentului ”Colindăm la Bastionul Măcelarilor” va aduce publicului artiști îndrăgiți, precum Petrică Mureșan, Sonia Rațiu și Irina Maria Pop, cât și grupuri de colindători din cadrul Școlii Populare de Artă Baia Mare – Clasa Canto Muzică Ușoară și Clasa Canto Popular.

Datele în care vă puteți alătura întregii ambianțe de sărbătoare, creată la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, Piața Izvoarelor, nr. 2, sunt: 22 și 29 decembrie 2023, cât și în datele de 5 și 12 ianuarie 2024, dedicate Crăciunului sărbătorit de comunitatea ucraineană, în intervalul orar 17:00 – 20:00.

”Nașterea Mântuitorului trebuie vestită așa cum se cuvine, motiv pentru care dedicăm acest eveniment de excepție întregii comunități. Cu fiecare ediție organizată, Bastionul Măcelarilor din Baia Mare a fost însuflețit de decorul de sărbătoare, de colindele cântate îngerește și de bucuria pe care o emană fiecare spectator care ne trece pragul. Invit iubitorii Maramureșului să ni se alăture și să ne bucurăm împreună de obiceiurile și tradițiile noastre”, a declarat Paul Habina, director executiv OMD Maramureș.

Partenerii implicați în organizarea acestui eveniment sunt: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Muzeul Județean de Istorie Baia Mare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA