AcasăberzmudeReferendum 2012. Curtea Constituțională: Decizia privind programul la referendum între 7.00 şi...

Referendum 2012. Curtea Constituțională: Decizia privind programul la referendum între 7.00 şi 23.00, constituţională

spot_img

DISTRIBUIȚI

 

Curtea Constituţională a decis, marţi, că modificările aduse Legii referendumului prin legea adoptată în 18 iulie de Camera Deputaţilor, care stabileşte intervalul de vot între 7.00 şi 23.00, este constituţională.
Plenul Curţii Constituţionale a analizat obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, formulată de un număr de 63 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 4 (stabilirea intervalului de vot de la 7.00 la 23.00) din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României.
Totodată, judecătorii CC au respins şi o altă sesizare formulată de PDL, prin care se cerea constatarea faptului că extinderea intervalului pentru votare nu poate fi aplicabilă referendumului din 29 iulie.
„Cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, cererea grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la solicitarea de constatare a inaplicabilităţii la referendumul din 29 iulie 2012 a prevederilor articolului unic pct.4 (prin care se instituie interval de votare între 07.00 şi 23.00 – n.r.) din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi ale articolului unic pct.2 din Legea pentru modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului”, precizează comunicatul CC.
PDL a depus în 19 iulie contestaţia referitoare la legea care modifică Ordonanţa de urgenţă 41/2012 în sensul stabilirii programului de vot la referendum.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 18 iulie, proiectul de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 41/2012 privind organizarea referendumului, fiind menţinută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare. Proiectul prevede în textul de modificarea a Ordonanţei un interval de votare în cazul referendumului de la ora 7.00 la ora 23.00.
Legea urmează să fie trimisă preşedintelui interimar pentru promulgare şi intră în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA