AcasăEvenimentDouă grupuri de copii din Bucureşti, în vizită la jandarmii din Cavnic

Două grupuri de copii din Bucureşti, în vizită la jandarmii din Cavnic

spot_img

DISTRIBUIȚI

La sfârşitul săptămânii trecute, două grupuri de copii din Bucureşti, aflaţi în vizită prin Maramureş, au petrecut câteva ore în compania jandarmilor din cadrul Postului Montan Cavnic. Primul grup format din 21 copii cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani, iar cel de-al doilea grup, format din 50 de copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, însoţiţi de şase adulţi, din Bucureşti, s-au aflat în tabără pe timpul vacanţei de vară şi au poposit câteva zile în zona oraşului Cavnic.

Întâlnirea cu jandarmii montani a fost pentru copii extrem de interesantă şi de utilă,  ei făcându-le cunoscute copiilor reguli de care trebuie să ţină seama când aleg un traseu montan şi pe timpul parcurgerii acestuia, le-au fost prezentate materialele specifice îndeplinirii misiunilor Jandarmeriei Montane, apoi împreună cu jandarmii au pornit într-o drumeţie prin Munţii Gutâi, până la poalele Vârfului Cei Trei Apostoli..

Doamnele profesoare Ioana Nanu şi Elena Popa de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti, şi-au exprimat aprecierile la adresa jandarmilor din cadrul Postului Montan Cavnic, printr-un e-mail primit la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, în care este scris: „Dorim pe această cale să ne exprimăm aprecierea pentru solicitudinea şi profesionalismul a doi dintre jandarmii care ne-au însoţit ieri în drumeţia de la Hotel Superski la Vârful Trei Apostoli – Plt. maj. Bococi Valentin Romică şi Sg. maj.   Medrea Răzvan.

Dumnealor au informat copiii despre atribuţiile jandarmilor montani, despre obligaţiile pe care le au turiştii, despre locurile prin care am trecut. De asemenea, ne-au creat un sentiment de siguranţă, de confort, întreţinând copiilor interesul pe timpul celor patru ore şi jumătate.”

Campania preventiv – educativă „Tabere în siguranţă alături de jandarmii maramureşeni” continuă pe toată perioada vacanţei de vară, iar în cadrul acesteia, vor avea loc întâlniri atât cu elevi din judeţul nostru, cât şi cu cei care se află în tabere organizate şi sunt în  vizită în Maramureş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA