AcasăActualitateSocialJandarmii vor asigura ordinea publica la Sărbătoarea portului şi cântecului popular -...

Jandarmii vor asigura ordinea publica la Sărbătoarea portului şi cântecului popular – Cupşeni 2013

spot_img

DISTRIBUIȚI

În perioada 18-19 mai a.c., aproximativ 20 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Maramureş vor asigura ordinea publică pe timpul manifestării tradiţionale, organizate în localitatea Cupşeni.

Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, Jandarmeria Maramureş adresează următoarele  recomandări:

Cei care participă la acest eveniment să manifeste răbdare, iar dacă sunt  martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmerie, care sunt acolo pentru a preveni conflictele de orice natură. De asemenea, recomandăm să nu lăsaţi nesupravegheate bunurile şi obiectele personale de valoare

Reamintim că, în conformitate cu prevederile Legii 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora. Astfel, în perioada 18-19 mai a.c., în comuna Cupşeni, va avea loc Sărbătoarea portului şi cântecului popular – Cupşeni 2013. 20 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Maramureş vor asigura ordinea publică în zona desfăşurării evenimentelor, precum şi pe traseele de sosire şi plecare ale participanţilor la eveniment.

FLASH – MOB  MONITORIZAT DE JANDARMII MARAMUREŞENI

Jandarmeria Maramureş monitorizează o activitate promoţională organizată de un designer vestimentar în Piaţa Izvoarele din municipiul Baia Mare. Astfel, în data de 18 mai a.c. , între orele 09.00 – 09.20, în Piaţa Izvoarele din municipiul Baia Mare se va desfăşura o prezentare de modă neconvenţională la care sunt aşteptaţi un număr însemnat de participanţi. Jandarmii maramureşeni vor monitoriza evenimentul pentru prevenirea oricărui eveniment de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică.

MECIURI DE FOTBAL ÎN ATENŢIA JANDARMILOR MARAMUREŞENI

Aproximativ 35 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş vor asigura ordinea publică şi siguranţa suporterilor ce vor fi prezenţi la meciurile de fotbal disputate între Plimob Sighetu Marmaţiei şi Şoimii Pâncota în data de 17 mai a.c., pe terenul municipal  Sighetu Marmaţiei, începând cu ora 18.00 precum şi între F.C.M.U. Baia Mare şi F.C. Bihor, pe stadionul Viorel Mateianu din Baia Mare în data de 18 mai a.c., începând cu ora 11.00 .

Spectatorii nu au voie să introducă băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la aceste competiţii sportive. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Participanţii la manifestările sportive trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciurilor, în apropierea şi în incinta arenelor sportive.

Jandarmeria Maramureş recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA