AcasăEvenimentSportVOLEI. VICTORIE DE TREI PUNCTE - Universitatea Cluj-Napoca - Știința Explorări Baia...

VOLEI. VICTORIE DE TREI PUNCTE – Universitatea Cluj-Napoca – Știința Explorări Baia Mare 1-3 (23, -21, -30, -25)

spot_img

DISTRIBUIȚI

VOLEI. VICTORIE DE TREI PUNCTE Victorie de trei puncte obținută de Știința Explorări în fața Universității Cluj-Napoca, în ultima etapă a sezonului regulat. Băimărenii termină astfel prima parte a campionatului pe locul 8. Jocul, care a durat mai bine de două ore a fost unul extrem de echilibrat.

Gazdele au câștigat primul set cu 25-23. Vlad Negrean a realizat 8 puncte în acest set, având o eficiență în atac de 89%.

Clujenii au început bine și actul 2 și au condus cu 4-1. La primul timp tehnic de odihnă băimărenii au preluat inițiativa cu 8-7 și nu au mai cedat-o până la finalul setului (25-21).

Setul 3, care a durat 37 de minute, a fost mai mult decât palpitant. Universitatea a condus cu 12-7, 20-15 și 24-22, dar Explorări a salvat, în total, 8 mingi de set și s-a impus cu 32-30. Ultimele două puncte au fost obținute în urma blocajului reușit de Ștefan Lupu și a atacului ratat de Dan Borota.

Ultimul set, în care băieții antrenați de Marius Botea și Sorin Pop au avut aproape în permanență inițiativa, a fost adjudecat de băimăreni cu 25-23, după un final similar setului precedent. Dan Borota a ratat un atac, iar Dan Florea a pus capăt jocului cu un blocaj reușit.

Marius Botea, antrenorul principal al băimărenilor, a declarat: „Nivelul meciului nu a fost unul deosebit. Pentru noi este important, însă, că am luat toate cele trei puncte și am terminat sezonul regulat pe locul 8”.

Universitatea: Moisa 4p (3 blocaje, un serviciu as), Vâlcelean 4p, Voinea 13p (3 blocaje), A. Pop 9p (3 blocaje, 3 servicii as), Borota 16p (un blocaj, un serviciu as), Someșan 14p (un blocaj), D. Ghimeș (libero). A mai jucat: Tofan 15p (3 blocaje). Antrenori: Răzvan Parpală și Romeo Lotei.

Explorări: Râpeanu 5p (2 blocaje), Negrean 23p (2 blocaje), Țuțea 13p (un blocaj), Nagy 9p (2 blocaje), Lupu 11p (6 blocaje), Popovici (libero). Au mai jucat: BSocaciu și Florea 1p (blocaj). Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.

Au arbitrat: Florin Vasile-Bosi și Cosmin Tudorache (București). Observator FRV: Vasile Dușa (Zalău).

sursa info şi foto Ştiinţa Explorări

 

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA