AcasăActualitateSocialVIZITE DE ÎNVĂȚĂTURĂ - Săptămâna altfel la ISU Maramureș

VIZITE DE ÎNVĂȚĂTURĂ – Săptămâna altfel la ISU Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Peste 1.000 de copii și elevi de toate vârstele, de la grupa mică până la clasele terminale de liceu, au vizitat subunitățile I.S.U. Maramureș în primele două zile ale acțiunii “Săptămâna altfel: să știi mai multe, să fii mai bun!”

Astfel, la Detașamentul de Pompieri “Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare au fost 500 de copii, personalul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației s-a întâlnit cu aproape 250 de elevi și copii, la Secția de Pompieri Vișeu de Sus au ajuns mai bine de 200 de elevi, iar Pichetul de Pompieri Târgu Lăpuș a primit vizita a aproape 100 de micuți.

Personalul subunităților le-a prezentat celor mici autospecialele și echipamentul S.M.U.R.D., autospecialele pompierilor, precum și filme educative pe teme de prevenire a incendiilor și de protecție civilă. Copiii au primit și pliante, adecvate vârstei, cu măsuri de prevenire a situațiilor de urgență și sfaturi privind comportamentul în diferite situații de urgență.

În această dimineață, personalul Secției de Pompieri Vișeu de Sus a efectuat și un exercițiu demonstrativ de evacuare și stingere, la Liceul Teoretic “Bogdan Vodă” din oraș.

Joi, de la ora 10.00, elevii din zona Baia Mare vor avea posibilitatea să vadă mai multe exerciții demonstrative, organizate de către Aeroportul Internațional Baia Mare, la care vor participa și pompierii Detașamentului “Căpitan Marchiș Adrian” din municipiu. Tot mâine, la aeroport, vizitatorii vor putea vedea de aproape un avion ușor de tip Cessna, un elicopter ușor Robinson R 22, respectiv două planoare și un aparat de zbor de tip Wilga, de la Aeroclubul Baia Mare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA