Acasăsinucidere maramuresVIDEO: S-a mai stins o stea! A murit Maestrul Ion Lucian

VIDEO: S-a mai stins o stea! A murit Maestrul Ion Lucian

spot_img

DISTRIBUIȚI

Actorul Ion Lucian a murit sâmbătă seară, la vârsta de 88 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat pe 11 martie, cu suspiciune de bronhopneumonie şi anemie.

Directorul şi fondatorul Teatrului Excelsior, Ion Lucian s-a născut pe 22 aprilie 1924, în Bucureşti şi a absolvit Academia regală de teatru şi muzică din Bucureşti în 1945.
La 18 ani a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, apoi, din 1945 până în 1947, a fost angajat al Teatrului de Operetă Alhambra. La Teatrul Municipal Bucureşti (actualul Teatru Bulandra) a jucat în perioadele 1947 – 1952 şi 1956 – 1960. Pe scena Teatrului Nottara a urcat în 1952, pentru ca mai târziu să devină actorul Teatrului de Comedie (1960 – 1964; 1972 – 1990).

Fondator şi director (1964 – 1972) al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” şi al Teatrului Excelsior din Bucureşti (din 1990), Ion Lucian a fost profesor universitar la Institutul de Teatru şi Film (1952 – 1956), iar între 1998 şi 2000 a predat la Universitatea Hyperion din Capitală.
Pe 4 mai 2011 a fost inaugurat, în prezenţa directorului Ion Lucian, noul sediu al Teatrului Excelsior din Bucureşti, una dintre săli purtând chiar numele marelui actor, care a luptat pentru deschiderea acestei instituţii de cultură.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA