Acasăsinucidere maramuresVIDEO: Calendar. Memoria zilei - 12 februarie

VIDEO: Calendar. Memoria zilei – 12 februarie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Gândul zilei: ”Un politician care se plânge de presă este ca un căpitan de vas care se plânge de mare.” (Enoch Powell)
Religie
Ortodox = Sf. Meletie, Arhiep. Antiohiei celei Mari; Sf. Antonie, Patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristea.
Romano-catolic = Sf. Eulalia, fc. m.
Reformat(Calvin) = Lidia, Lilla, Livia.
Greco-catolic = S Meleţiu, aep (+ 381). Harţi lactate.
Mozaic = 8. Adar 5771.
Musulman = as-sabt: 8. Rabi al-Awwal 1432.

Evenimente
1541: Întemeierea orașului Santiago de Chile
1856: Vasile Boerescu a adresat un memoriu ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski, în care pleda pentru constituirea unui stat național românesc independent sub garanția celor șapte mari puteri
1864: Parlamentul votează proiectul de lege pentru organizarea puterii armate în România
1892: Pentru prima oară în istoria tehnicii, o invenție – aparatul de cronofotografie al francezului Leon Bouly – este denumită cinematograf
1912: Abdicarea împăratului chinez Pu Yi; sfârșitul dinastiei Qing
1912: China adoptă calendarul gregorian
1919: Consiliul militar interaliat de la Paris a aprobat ca armata română să înainteze pe aliniamentul Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta – Arad
1922: Și-a început pontificatul Papa Pius al XI-lea (n. 1857 – 1939)
1924: La New York are loc premiera lucrării simfonice Rapsodia albastră de George Gershwin
1996: Yasser Arafat a depus jurământul în calitate de prim președinte ales (20 ianuarie 1996) al Autorității Naționale Palestiniene
1999: Președintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, a fost găsit nevinovat în procesul cu privire la afacerea Monica Lewinsky
2002: La tribunalul de la Haga, începe procesul fostului președinte al Iugoslaviei Slobodan Milošević. Acesta va muri în 2006 înainte de terminarea procesului.

Nașteri
1768: Francisc I al Austriei (d. 1835)
1777: Friedrich de la Motte Fouqué, poet german (d. 1843)
1809: Abraham Lincoln, al 16–lea președinte al Americii, cel care a abolit sclavia (d. 1865)
1809 – S-a născut britanicul Charles Robert Darwin, autorul teoriei despre evoluţia speciilor de plante şi animale prin selecţie naturală (teoria evoluţionistă) (m.19.04.1882).
1828: George Meredith, poet și scriitor englez (d. 1909)
1862 – S-a născut omul de teatru şi dramaturgul Alexandru Davila, autorul dramei istorice în versuri „Vlaicu Vodă” (m.09.10.1929).
1881: Anna Pavlovna Pavlova, balerină celebră (d. 1931)
1885: Julius Streicher, politician german, fondatorul săptămânalului Der Stürmer, principalul organ de propagandă antisemită nazistă din Al treilea Reich (d. 1946)
1894: Otilia Cazimir, scriitoare, poetă (d. 1967)
1901: Jean Georgescu, regizor și actor român (d. 1994)
1905: Theodor Burghele, medic român (d. 1977)
1923: Franco Zeffirelli, regizor italian de film
1929 – S-a născut Paul Barbăneagră, regizor de film documentar. Din 1965, lucrează în Franţa, ca regizor şi producător („Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului”, „Gheorghe Zamfir sau rugăciunea sunetului”). În 1990, primeşte Marele Premiu al Audiovizualului francez pentru întreaga carieră.
1939: Ray Manzarek, muzician american (The Doors)

1942 – S-a născut Ehud Barak, general şi om politic, fost ministru de externe (1995-1996); fost prim-ministru al Israelului (1999-2001), preşedinte al Partidului Muncii.
1950: Steve Hackett, chitarist englez (Genesis)
1959: Dan Puric, actor și regizor de teatru român

1980: Christina Ricci, actriță americancă

Decese
1554: Lady Jane Grey, regină a Angliei pentru nouă zile (executată) (n. 1537)
1538: Albrecht Altdorfer, pictor german (n. 1480)
1578: Ecaterina de Habsburg, soția regelui Ioan al III-lea al Portugaliei (n. 1507)
1690: Charles le Brun, pictor și decorator francez; reprezentant al clasicismului; a creat decorațiile interioare la Versailles (n. 1619)
1763: Pierre de Marivaux, dramaturg francez (n. 1688)
1804: Immanuel Kant, filosof german (n. 1724)
1935: Francisc Hossu–Longin, memorialist (n. 1847)
1966: Elio Vittorini, scriitor italian (n. 1908)
1979: Jean Renoir, regizor francez de film (n. 1894)
1984: Julio Cortázar, prozator, dramaturg și poet argentinian (n. 1914)
1998 – A murit Carl Wilson, membru al celebrei formaţii a anilor `60 „The Beach Boys” (n.21.12.1946).

Personalitatea zilei – Charles Darwin

Charles Darwin (n. 12 februarie 1809, Shrewsbury, Shropshire – d. 19 aprilie 1882, Down, lângă Beckenham, Kent) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă). A observat că toate speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție naturală”, toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859).
Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea științifică și publicul larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluției abia prin anii 1930 iar acum constituie baza evoluționismului sintetic.
Tratează evoluția umană și selecția sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de Exprimarea emoțiilor la oameni și animale.
Observațiile sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărți, iar in ultima sa lucrare, a examinat râmele și efectul pozitiv al acestora asupra solului.
Interesul lui Darwin pentru ștințele naturale s-a dezvoltat în perioada studiilor de medicină (neterminate) la Universitatea din Edinburgh și de teologie la Universitatea Cambridge. Multe din observațiile și datele pe care se bazează ipoteza sa, provin din timpul călătoriei pe mare, cu nava „Beagle”, în urma cărora devine consacrat ca geolog, aducând de asemenea argumente pentru teoria uniformitaristă a lui Charles Lyell. Prin publicarea lucrării „Călătorie pe Beagle”, Darwin devine un autor foarte popular. Observând minuțios distribuția geografică a formelor sălbatice de viață și colectând foarte multe fosile, elaborează în 1838 celebra sa teorie a selecției naturale.
Deși a discutat cu mai multi naturaliști, lui Darwin i-a trebuit o bună perioada de timp pentru a-și continua observațiile în cadrul cărora domeniul geologiei ocupă un loc important
Materialist și dialectician spontan, teoriile sale exprimă materialitatea lumii vii și susțin originea animală a omului („Originea omului și selecția sexuală”, 1871). Conceptia sa evoluționistă (darvinismul) aflată în contradicție cu teoria fixistă, creaționistă, a avut o mare influență asupra filozofiei cunoașterii. Teoriile lui Darwin stau la baza biologiei moderne, ca o explicație a biodiversității.
Ca recunoaștere a valorii sale, Darwin a fost unul din cele cinci persoane care, în secolul al XIX-lea, după deces, au fost comemorate prin doliu național și a fost înmormântat la Westminster Abbey, alături de John Herschel și Isaac Newton.
Charles Darwin s-a născut în localitatea Shrewsbury, Anglia pe 12 februarie 1809. Tatăl său, Robert, era un medic din înalta societate, iar mama sa, Sussannah, era fiica lui Josiah Wedgwood, fondatorul celei mai cunoscute fabrici de porțelan din Anglia. Bunicul lui Charles, Erasmus Darwin, medic și filosof, este cunoscut pentru teoriile referitoare la moștenirea și diferențierea speciilor; într-un fel ele au anticipat descoperirile nepotului. O altă persoană din familia lui Charles Darwin, care s-a afirmat în lumea științei, a fost Francis Galton, creatorul eugeniei.
Charles Darwin a început studiile școlare la Shrewsbury în anul 1817, la vârsta de 8 ani. Aici învață mai slab decât sora sa, Caterina, însă avea alte preocupări cum ar fi realizarea unor colecții de scoici, minerale, monede, sigilii poștale. Din anul 1818, Charles Darwin a urmat școala particulară a lui Samuel Butler (teolog), tot la Shrewsbury, unde a învățat timp de 7 ani. La școla d-lui Butler, învățătura nu a mers bine. Acest lucru se explică prin faptul că la această școală se învățau limbile antice, metoda fiind memorarea operelor grecești și latine și a unor date din istoria geografiei. Anii petrecuți în școla d-lui Butler și-i va aminti toată viața, scriind la bătrânețe în autobiografie următoarele cuvinte: „Nimic n-ar fi putut fi mai dăunător pentru dezvoltarea inteligenței mele decât școala d-lui Butler”.
Pasiunea sa inițială de colecționar se amplifică. Continuă să adune minerale. Concomitent începe să colecționeze insecte. Întocmirea în colecții a micilor viețuitoare nu era doar o activitate mecanică. Îl interesau și denumirile animalelor colecționate. Astfel la vârsta foarte fragedă de numai 10 ani, a ajuns să cunoască bine fauna împrejurimilor sale. Se preocupă de observarea vieții păsărilor după ce citește o carte de ornitologie și îl interesează chimia, participând la experiențele efectuate de fratele său mai mare, Erasmus. Continuă să fie pasionat de natură și devine un vânător pasionat la vârsta de 15 ani, când primește de la un unchi o pușcă de vânătoare. Charles Darwin își amintește despre tatăl său ca find „cel mai înțelept dintre oameni”. De asemenea, Charles Darwin îl considera pe tatăl său drept unul din cei mai buni cunoscători ai sufletului omenesc.
Cu toate acestea, este greu de înțeles cum Robert Darwin nu a putut să întrevadă înclinațiile înnăscute ale fiului său Charles spre natură și nu spre activitățile ce se desfășurau în școla din acea epocă. Nemulțumirea tatălui său creștea și până la urmă acesta îl retrage de la școală și îl apostrofă spunându-i: „În afară de vânătoare, câini și prinderea șobolanilor, nu te interesează nimic în viață; ai să fii o rușine pentru familie și pentru tine însuți”.
Cam așa și-a petrecut Darwin copilăria în orașul natal, între obligațiile școlare, care nu-l atrăgeau deloc și pasiunea pentru natură la care nu va renunța întreaga viață.
În octombrie 1825, la presiunile tatălui, începe studiile la Facultatea de Medicină din Edinburgh, în Scoția unde se afla și fratele său, Erasmus, care mai studiase și la Cambridge.
Din cauza faptului că la acea vreme operațiile erau efectuate fără anestezie, Charles a înțeles că medicina nu era chemarea lui. De altfel, în repetate rânduri, el se declară dezgustat de orele de disecție pe cadavre. În schimb, este atras de orele de chimie ale profesorului Alexander Pope.
De la John Edmostone, fost sclav de culoare devenit liber, deprinde meșteșugul împăierii animalelor (taxidermia, care se va dovedi foarte utilă în cercetările sale ulterioare) și află lucruri interesante despre pădurile ecuatoriale sud-americane. Discuțiile pe care le-a avut cu Edmonstone îi insuflă lui Darwin dorința de a explora zona ecuatorială.
Charles Darwin își dă seama că oamenii de culoare sunt asemănători cu europenii, în ciuda diferențelor de aspect exterior.
În 1826, după încheierea primului an de studii la medicină, Darwin își petrece vara călătorind prin pădurile din regiunea natală. Citește cu interes cartea lui Gilbert White, The Natural History of Selborne, de unde învață să aprecieze formele de viață din sălbăticie. Începe să efectueze observații asupra păsărilor, notând într-un carnețel comportamentul și obiceiurile acestora.
Slabul interes manifestat de Darwin pentru studiul medicinei, îl face pe tatăl său să-l înscrie la Facultatea de Teologie, la Christ College din Cambridge în 1828, cursuri pe care Darwin începe să le urmeze din luna ianuarie a acelui an. Această schimbare nu a fost pe placul lui Charles. Pe el îl interesa doar botanica și geologia, iar acestea nu aveau nimic în comun cu teologia. De aceea, în loc să frecventeze aceste cursuri, preferă călăria și vânătoarea.
Lui Darwin nu i se păreau prea interesante cursurile de științele naturii ale profesorului Robert Jameson. Acestea conțineau mai mult geologie, precum și polemica dintre neptunism și plutonism.
La apropierea examenelor, Darwin studiază sârguincios, fiind îndrumat de către profesorul Henslow prin lecții private.
La încheierea studiilor sale, în ianuarie 1831, trece cu succes examenele la teologie, limbi clasice, matematică și fizică fiind al zecelea din 178 de absolvenți.
Darwin a mai rămas la Cambridge până în luna iunie.
Studiază Natural Theology a lui Paley, lucrare ce aducea argumente ale existentei divinității, încercând să explice adaptarea ca find o consecință a acțiunii lui Dumnezeu asupra legilor naturii. Darwin citește și noua carte a lui William Herschel care prezenta scopul suprem al filozofiei naturale ca fiind ințelegerea acestor legi prin raționament inductiv, bazat pe observație.
După două săptămâni petrecute, alături de colegii săi, în orășelul scoțian Barmouth, Darwin se înapoiază urmând ca, acasă, să primească vestea că va trebui să se pregătească pentru marea călătorie a vieții sale.
În 1831, Darwin primește o scrisoare de la fostul său profesor, Henslow, prin care află că acesta îl recomandase naturalistului Robert FitzRoy (1805 – 1865) ca fiind un tânăr botanist, cu aptitudini de colecționare și clasificare excepționale.
Fitzroy efectua pregătiri pentru o expediție științifică prin care urma sa investigheze științific zona de coastă a Americii de Sud, mai exact: Țara de Foc, Chile, Peru și Insulele Galapagos.
Tatal lui Darwin se opune participării fiului său la aceasta călătorie planificată să dureze peste doi ani, considerând-o o pierdere de timp, dar cumnatul său, Josiah Wedgwood (1769 – 1843) (membru al Parlamentului britanic, cunoscut aboliționist, care detesta sclavia) îl încurajează să participe.
Darwin a plecat în expediție pe 27 decembrie 1831, la bordul navei Beagle, voiaj în decursul căruia avea să înceapă formularea teoriei evoluționiste.
Călătoria a durat aproape cinci ani, perioadă în care Darwin a efectuat o multitudine de studii și investigații geologice și naturaliste.
El și-a notat minutios toate observațiile și speculațiile teoretice corespunzătoare[26]
Cercetarea științifică amănunțită pe care a efectuat-o asupra speciilor de animale și a fosilelor a constituit punctul de reper în scrierea unor cărți, precum „Originea speciilor” sau „Originea omului”.
Lungul traseu al expediției a inclus insula Santiago din cadrul Insulelor Capului Verde (16 ianuarie – 8 februarie 1832), insula Fernando de Noronha, atinge coasta sud-americană în portul Bahia și o jalonează până în extremitatea sudică a Țării de Foc (martie 1832 – aprilie 1834), cu frecvente opriri și cercetarea amănunțită a unor zone (îndeosebi în Patagonia și Țara de Foc).
După ce trece de strâmtoarea Magellan, expediția face cercetări pe coasta chiliană, Darwin realizând și o excursie în interiorul continentului, prilej cu care traversează Anzii (de la Santiago de Chile la Mendoza în Argentina).
Următorul popas, foarte important pentru Darwin, este făcut în Insulele Galapagos (15 septembrie – 20 octombrie 1835), prilej cu care studiază straniile creaturi din această regiune (broaștele țestoase uriașe, iguanele marine, cca. 70 de specii de păsări, etc.), care vor juca un rol important în formularea teoriei sale evoluționiste.
După escale și cercetări pe continentul australian și în Insula Tasmania, expediția se reîntoarce prin Oceanul Indian și pe la Capul Bunei Speranțe, cu o traversare a Atlanticului spre țărmurile braziliene.
Au fost luați la bord trei indigeni din Țara de Foc (februarie 1830), care au petrecut un an în Anglia, apoi au fost readuși în țara de origine, ca misionari. Cu aceasta ocazie, Darwin observă faptul că între comunitățile și civilizațiile umane, nu diferențele de ordin rasial primează, ci cele de ordin cultural. Mergând mai departe, contrar părerii preconcepute a oamenilor de știință ale acelei perioade, nu există o punte de netrecut între oameni și animale.
În cele 57 de luni cât a durat expediția, Darwin a adunat un vast material geologic, paleontologic, zoologic, botanic, etnografic etc. Observațiile și reflecțiile făcute i-au permis nu numai formularea teoriei evoluționiste, ci și a altor teorii privind mișcarea scoarței terestre, formarea recifilor coraligeni, a insulelor vulcanice. Cu alte cuvinte, nu numai speciile evoluează, ci și Pământul se modifică în timp.
Expediția a avut un impact puternic pentru Charles Darwin, atât pe plan științific, cât și pentru sănătatea sa. Febra pe care a avut-o în Argentina în anul 1833, presupusa maladie Chagas de care s-a îmbolnăvit în America de Sud, cât și răul de mare de care suferea, au dus la agravări ale sănătății în următorii ani.

Darwin s-a împrietenit cu cel mai mare geolog al epocii sale, Charles Lyell, creatorul teoriei despre procesul treptat de dezvoltare al Pământului. În urma discuțiilor cu acesta, Darwin a ajuns la concluzia că speciile au evoluat în mod asemănător cu evoluția în timp a Pământului. Reverendul Henslow a prezentat o parte din fosilele și jurnalele lui Charles Darwin unor naturaliști celebrii din acea perioadă. Datorită acestor expuneri, Charles Darwin a devenit celebru în cercurile științifice britanice. O dată cu revenirea în Anglia, pe data de 2 octombrie 1836, Darwin a început să-și formuleze teoria, pe care o considera singura viabilă. Conform acestei teorii, speciile evoluează, adică sunt supuse unor transformări treptate, de la formele simple la cele mai avansate, deci strămoșii tuturor formelor vii de astăzi au fost organisme monocelulare.
În anul 1858, primește o scrisoare din partea naturalistului Alfred Russel Wallace. Observațiile pe care acesta le formulează, călătorind prin America de Nord, referitoare la ereditate și transformarea proprietăților printre specii, îl fac pe Darwin să grăbească finalizarea teoriei evoluției. Câteva luni mai târziu, atât Alfred Russell Wallace cât și Chales Darwin se prezintă la Linnean Society pentru atestarea teoriei evoluției. Acest consiliu decide asupra întâietății formulării teoriei și astfel Charles Darwin este considerat părintele evoluției.
Charles Darwin a murit pe 19 aprilie 1882; ca dovadă de recunoaștere a valorii operelor sale științifice, a fost înmormântat în Westminster Abbey, lângă Isaac Newton.
Naturalistul englez, autorul „Originea speciilor” în care dezvăluie și demonstrează că toate speciile s-au dezvoltat de-a lungul timpului dintr-un strămoș comun prin procesul, numit de el, selecție naturală contestă, din punct de vedere științific, ideea că Dumnezeu a creat totul de la bun început.
Fiind conștient de controversele pe care le generează, Charles Darwin nu a dorit să publice aceste concluzii timp îndelungat deoarece și-a dat seama de potențialele efecte ale acestei teorii; evoluția subminează cartea biblică a Facerii, ceea ce putea crea îndoieli asupra existenței lui Dumnezeu.
Din acest motiv, marele naturalist a fost criticat și acuzat de necredință. Totuși, numeroși oameni de știință au acordat sprijin teoriei acestuia despre evoluția speciilor și selecția naturală. Charles Darwin a dovedit că numai trăsăturile ereditare decid asupra schimbărilor speciilor și că cele mai puternice gene sunt transmise urmașilor. Darwin a argumentat această teză prin faptul că lupta pentru supraviețuire are loc nu numai între specii, dar și în interiorul acestora, iar acest lucru asigură transmiterea urmașilor a celor mai bune trăsături. Acest fenomen a fost intitulat „the survival of the fittest”, adică „supraviețuirea celui mai bun” . Totuși, lipsa anumitor noțiuni de genetică din zilele noastre, precum „cromozom”, legile lui Gregor Mendel și teoria ereditară a lui Morgan, l-au împiedicat pe Darwin să explice toate aspectele teoriei sale. În schimb, a reușit să explice, de ce, după părerea sa, omul provine din maimuță, teorie care nici până azi nu a fost acceptată de creaționiști și de conservatorii religioși.
Pagină realizată de Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA