AcasăLIFEVEZI LISTA! – Alimentele de toamnă și băuturile care ne pătează dinții

VEZI LISTA! – Alimentele de toamnă și băuturile care ne pătează dinții

spot_img

DISTRIBUIȚI

VEZI LISTA!  Dinții își pierd nuanța de alb natural odată cu trecerea timpului, dar și din cauza alimentelor pe care le consumăm. Exista câteva alimente care, deși sunt sănătoase și recomandate de nutriționiști, afectează culoarea naturală a dinților noștri, lăsând pete greu de curățat.

Smalțul este substanța prin care transpare culoarea dentinei, al doilea strat al dintelui, cel care ne dă, de fapt, culoarea. Prin detartraj, periaj și air-flow ne putem menține albul natural al dinților”, ne-a explicat dr. Anca Hazaparu, medic stomatolog.

Toamna este sezonul în care tindem să consumăm cele mai multe alimente și băuturi care ne pătează dinții: vinuri, băuturi calde și colorate, legume, potrivit Click.ro.

  1. Vinul roșu

Vinul roșu conține antioxidanți și alte substanțe, cum ar fi resveratrolul, excelent pentru sănătatea inimii, îmbătrânirea precoce, prevenția cancerului și a altor boli cronice. Cu toatea acestea, consumat în cantități mai mari, vinul roșu poate schimba culoarea naturală a dinților, albul devenind gălbui.

Indiferent de alimentele consumate, este indicat să faceți o igienizare dentară profesională o dată la maximum 5-6 luni, mai ales în perioada de toamnă, când dinții sunt supuși unor factori nocivi, cum sunt compușii din vinul roșu și din alte alimente care colorează”, explică dr. Andra Custura.

  1. Mustul

Băutură dulce și aromată, mustul are o consistența și culoarea intense, dăunătoare sănătății dentare.

  1. Sfecla roșie

Oricine a mâncat vreodată sfeclă știe cât de puternică este culoarea sa. Aceasta poate produce pete pe dinți, mai ales atunci când este consumată sub formă de suc. Sfecla este foarte sănătosă pentru organism și recomandată de experții în domeniul sănătății. Ca să nu o scoatem din alimentație, putem urma sfatul specialiștilor de la „Andra Smile”:

În cazul în care obișnuiți să consumați acest aliment, vă sugerăm să vă spălați dinții temeinic. De asemenea, e foarte indicat să optați pentru un periaj dentar însoțit de air-flow ( n.r. o metodă inovatoare de curățare a dinților, care se face cu ajutorul unui dispozitiv ce generează un jet de apă, aer și particule fine de bicarbonat de sodiu, jet care acționează cu o presiune mare) pentru ca dinții să-și păstreze culoarea și să nu rămână cu pete”.

  1. Sosul de roșii

Sosul de roșii este delicios în spaghete, tocănițe sau alte feluri de mâncare, însă poate transforma culoarea dinților din alb în galben. Conținutul ridicat de acid din sosul de roșii, poate provoacă deteriorarea smalțului, ducând la îngălbenirea dinților.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA