VEȘTI BUNE PENTRU BĂIMĂRENI, ÎN PRAG DE CRĂCIUN – Taxele și impozitele NU SE MAJOREAZĂ în 2018 în Baia Mare

0
4533

Taxele şi impozitele datorate de băimăreni către Bugetul local nu se vor majora în anul 2018. Anunţul că taxele şi impozitele nu vor suferi modificări a fost făcut de Cătălin Chgerecheş în şedinţa de Consiliu Local de joi, 21 decembrie.

„Taxele şi impozitele pentru anul 2018, în Municipiul Baia Mare, nu se majorează. În tot ceea ce înseamnă propuneri, amendamente pe care le-am făcut eu şi le-am depus la secretarul municipiului, respectiv  la structura din subordinea Consiliului Local, apare foarte clar acest lucru. Încă o dată vă repet, taxele şi impozitele în municipiul Baia Mare nu se majorează”, a spus primarul în plenul şedinţei de Consiliu Local.

Cherecheş le-a reamintit consilierilor că municipiul Baia Mare a diminuat cuantumul taxelor şi impozitelor cu câteva procente încă din anii anteriori, asta în timp ce în alte municipii reşedinţă de judeţ din ţară lucrurile stăteau invers, respectiv taxele şi impozitele au fost majorate, mergându-se până la dublarea sumei. „Mai mult decât atât, vreau să vă aduc aminte un lucru şi vă dau doar câteva exemple şi nu vă dau exemplul din 2010, vă dau exemplul din 2015. În 2015, taxele, respectiv impozitele pentru clădirile rezidenţiale ale persoanelor fizice erau de 0,1%  iar în 2016 le-am scăzut la 0,08%. Pentru persoanele juridice impozitele erau de 1,4% şi le-am scăzut la 0,2%! „, a subliniat Cătălin Cherecheş.

Tot la propunerea primarului, taxele pentru ocuparea domeniului public vor scădea în anul 2018 la jumătate faţă de ceea ce s-a perceput în acest an.

VEZI VIDEO:

https://www.facebook.com/catalincherechespaginaoficiala/videos/557360597931013/

Sursă info, Jurnalmm. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here