AcasăActualitateSocialVAL DE PROTESTE - Grevă în toate primăriile din România săptămâna viitoare

VAL DE PROTESTE – Grevă în toate primăriile din România săptămâna viitoare

spot_img

DISTRIBUIȚI

VAL DE PROTESTE – După dezastrul economic anunțat în acest an, guvernul Cioloș se confruntă și cu un val de proteste. Funcționarii din primării, consilii județene, dar și medicii spun că vor protesta în perioada următoare, relatează Antena3.

Principala nemulțumire este legată de lipsa banilor. Valer Suciu, președintele sindicatului funcționarilor din primării, a explicat, într-o intervenție telefonică la Antena 3:

“Noi am notificat Guvernul României, ministerul Muncii, așa cum prevede legea, că am declanșat conflictul colectiv de muncă. Marți, în data de de 5, va fi o grevă generală de o oră, la începutul programului. În toate primăriile și CJ-urile. Peste o săptămână se întrerupe activitatea timp de o zi. Iar peste două săptămâni declanșăm greva generală pe termen nelimitat”.

“Nemulțumirile noastre sunt legate de salarii. Am solicitat să asigure creșteri salariale, așa cum s-au acordat în administrația centrală, în ministere. Pentru că funcționarii din primării sunt interfața dintre stat și cetățean. Tichete de masă, tichete de vacanță și reîncadrări.”

Conform oficialului, aproximativ 100.000 de oameni ar beneficia direct de aceste majorări.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA