AcasăActualitateSocialÎN URMA CRITICILOR MANUALULUI DE SPORT – Liviu Pop:„Nu văd care e...

ÎN URMA CRITICILOR MANUALULUI DE SPORT – Liviu Pop:„Nu văd care e problema (…)Vedem reclamele „Faceți 30 de minute sport în fiecare zi”, dar nu prea știm cum să facem sport”

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎN URMA CRITICILOR MANUALULUI DE SPORT  Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, spune că noul manual de Educație fizică și sport, introdus în premieră în acest an la elevii de clasa a V-a, a fost realizat pe baza sugestiilor specialiștilor de la Academia Română și de la facultățile de profil din țară, iar elevii vor face mișcare ca și până acum, nu vor primi teme și nici lucrări de control la această materie, conform Știripesurse.

Acest manual este un instrument care îi ajută în procesul educativ pe profesori, pe părinți și pe elevi. Toți trei actorii au de câștigat. Nu văd care este în fond problema că există un manual. Nu dă nimeni lucrare de control la Educație fizică din manual. Nu se dau teme pentru acasă sau teme de vacanță din manual„, a precizat ministrul Pop, vineri, într-o conferință de presă.

Ministrul intenționează să încurajeze orele de Educație fizică și sport, până la clasa a XII și ia în calcul să existe manual pentru această materie, pentru fiecare an de studiu, de la gimnaziu, până la terminarea liceului.

Vedem reclamele „Faceți 30 de minute sport în fiecare zi”, dar nu prea știm cum să facem sport. (…) O să încurajez orele de Educație fizică și sport și noile programe școlare pentru clasele IX-XII. (…) Ora de Educație fizică nu se schimbă„, a spus ministrul Educației.

Ministrul Pop spune că acest manual se introduce ca urmare a schimbării programei școlare, fiind predat în majoritatea statelor Uniunii Europene.

Într-adevăr părerile sunt pro și contra neavând toate informațiile. Majoritatea statelor din UE au manuale de Educație Fizică pentru clasa a V-a. Vă dau un singur exemplu, Franța are din clasa a întâia manual pentru Educație Fizică. Dacă vă uitați la conținutul manualului, el este util și pentru părinte și elev și pentru profesor. Și de aceea am postat pe pagina mea de socializare, un link cu unul dintre manuale pentru a încerca să explicăm acest lucru. Nu este decizia Ministerului Educației Naționale. Aceste programe au fost făcute de experți ai Academiei Române, alături de CNEE și IȘE, două instituții care se ocupă de elaborarea programelor școlare și rescrierea programului școlar. Este pentru prima dată în România când am introdus manualul pentru disciplina Educație fizică și sport„, a spus Liviu Pop.

Ministrul Educației Naționale anunță că Guvernul va continua să realizeze și să doteze sălile de sport, despre care spune că nu sunt suficiente în prezent. „Și cu manual și fără manual, sălile de sport trebuie să le facem. În 31 august o să avem o radiografie cu profesorii de sport și sălile de sport. (…) Nu sunt suficiente săli de sport pentru procesul educativ„, a adăugat ministrul Educației.

Sursă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA