AcasăActualitate112UN TATĂ ŞI-A FĂCUT DREPTATE - Profesor de sport, bătut de părintele...

UN TATĂ ŞI-A FĂCUT DREPTATE – Profesor de sport, bătut de părintele unui elev

spot_img

DISTRIBUIȚI

UN TATĂ ŞI-A FĂCUT DREPTATE Vasile Maternik, profesor de sport într-o şcoală din Bistriţa Năsăud, care a fost acuzat de mai multe ori că ar fi lovit copiii, și-a găsit nașul.

Potrivit bistriteanul.ro, este vorba chiar despre părintele unui copil pe care dascălul l-a agresat.

În primăvara acestui an, presa locală făcea cunoscute apucăturile unui profesor de sport de la Școala Gimnazială „Enea Grapini” din Șanț, acuzat de mai mulți elevi că îi lovea.

În luna februarie, acesta ar fi tras de păr o elevă din clasa a VII-a chiar pe holurile unității de învățământ și l-ar fi lovit cu piciorul în fund pe un băiețel, chiar de față cu alte două colege profesoare.

Atunci, părinții fetei de 13 ani au depus o plângere penală împotriva profesorului Vasile Maternik. În ciuda dovezilor clare ale comportamentului deviant al profesorului și a antecedentelor avute, acesta a continuat să predea.

Exasperat de faptul că justiția și Inspectoratul Școlar nu face nimic pentru a-l pedepsi pe profesorul bătăuș, părintele unui elev agresat l-a luat la bătaie. Se pare că acesta l-ar fi așteptat în fața școlii și l-ar fi întrebat dacă el este profesorul bătăuș.

Maternik a recunoscut că el este, iar părintele l-a provocat la o „luptă corp la corp”. Câștigător a ieșit părintele, care l-a băgat pe profesor din două mișcări în spital.

Părintele ar fi fost și cel care a chemat ambulanța care să-i acorde dascălului îngrijiri medicale. Acesta le-ar fi spus celor de la ambulanță că l-a lăsat lat pe profesorul bătăuș.

„A ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe în data de 21 septembrie, cu fractură de humerus. Bărbatul nu a necesitat internare și a fost lăsat la domiciliu”, precizează purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Mihaela Mastan.

Practic, părintele nervos i-a rupt mâna profesorului de sport. Dascălul și-a scos un certificat medico-legal, care atestă faptul că ar avea nevoie de mai bine de o lună și jumătate de îngrijiri medicale.

A doua zi, acesta a depus o plângere la poliție împotriva părintelui care l-a agresat. Potrivit reprezentanților IPJ BN, Maternik a fost agresat de un bărbat de 35 de ani din Șanț, pe numele căruia s-a întocmit un dosar penal pentru loviri și alte violențe.

Info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA