ÎN FAŢA INSTANŢEI DIN FRANŢA – Un clan de romi din România a furat din buzunarele turiștilor de la Disneyland un milion de euro

2
236
foto http://www.interra.ro/

ÎN FAŢA INSTANŢEI DIN FRANŢA Șapte femei și cinci bărbați, dintre care zece sunt membri ai aceleiași familii de romi din România, urmează să apară în fața instanței din Franța, în cadrul unui proces privind implicarea într-o rețea infracțională.

Aceștia sunt acuzați că își trimiteau copiii să fure din buzunarele turiștilor în zona Disneyland Paris, iar prejudiciul se ridică la cel puțin un milion de euro, relatează agenția France Presse, scrie Libertatea.

ÎN FAŢA INSTANŢEI DIN FRANŢA  Procesul începe marți la un tribunal din Meauau (Seine-et-Marne).

Membrii grupării infracționale, dintre care zece fac parte din același clan de romi din România, sunt acuzați de furt în grup organizat, tăinuire şi spălare de bani, dar şi de incitarea minorilor în vederea comiterii de infracţiuni şi neglijarea unor minori cu vârsta sub 15 ani, fapte comise în perioada 2014-2016.

Ancheta a început în 2015, când autoritățile au constatat că furturile și jafurile comise de mai mulți tineri româi în zona Disneyland Paris a crescut.

”Minorii acţionau în plină după-amiază, în grupuri de trei sau patru; primul distrăgea atenţia, al doilea profita pentru a fura din buzunare, iar al treilea făcea să dispară bunii furaţi”, a declarat comisarul francez Jérôme Georges.

Aceștia au furat telefoane, bijuterii, precum și alte dispozitive electronice, iar prejudiciul este estimat la cel puțin un milion de euro.

O mie de furturi au fost înregistrate în șase luni, iar multe dintre victimele străine nici nu au depus plângere, așa că numărul ar putea să fie mult mai mare.

Nu de puține ori minorii au fost reținuți, însă, de cele mai multe ori, mișcarea s-a dovedit a fi inutilă, Aceștia dădeau un nume fals, nu voiau să-și denunțe părinții, iar după ce ajungeau în cămine, făceua tot posibilul să fugă.

Rețeaua a fost anihilată în februarie 2016, autoritățile franceze și române descoperind că la conducere se află un român din Craiova.

Marian Tinca, un bulibașă de 57 de ani, și fosta sa soție, au fost și ei arestați.

Potrivit unor interceptări, Marian Tinca îi felicita sau îi certa pe cei trimiși la furat, în funcție de pradă.

Devenea chiar violent atunci când „câștigurile” nu erau suficient de mari. Fosta sa soția era cea responsabilă să trimită bani în România, unde membrii clanului cumpărau apartamente, terenuri și mașini.

Minorii care făceau parte din rețeaua infracțională, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, au fost deja judecați de tribunalul pentru minori.

Printre aceștia se numără și o fată, care reușea să adune o mică avere în fiecare zi.

Mai precis, în fiecare zi, minora aducea între 500 și 800 de euro familiei sale. Ea a fost vizată de 48 de ori de proceduri privind furturile comise.

Pe lângă cei zece membri ai clanului de romi, mai sunt judecați managerul unui hotel și un restaurator chinez.

Primul este acuzat de spălare de bani, pentru că a închiriat camere cu plată în numerar. Totodată, restauratorul chinez este acuzat că ținea banii strânși de copii, pentru ca aceștia să nu fie prinși cu ei asupra lor.

Instanța este așteptată să ia o decizie vineri, iar unii acuzați riscă până la 30 de ani de închisoare.

Info

Foto

2 COMENTARII

  1. Heroare.Mooo,fratile nostru nu ciordales ci facea pe Muchi Mause.Ce milion,Disneyland astia har trebui sa ne plateasca mai multe milioane,pa drept de hautor ca noi doar am facut pe Houdini cu portofele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here